Într-o intervenție furtunoasă la Prosport Live, Gigi Becali a făcut o afirmație șocantă, cu referire la returul disputat joi seara de FCSB cu Nordsjaelland, 0-2 în Conference League și eliminarea din competiție: „Am pariat 20.000 de euro pentru calificare”. E un autodenunț care are datele pentru a-l aduce pe latifundiar în fața comisiilor federale. Iar Regulamentul Disciplinar prevede punctual situația pomenită de „Războinicul Luminii”. Prin urmare, patronul și clubul riscă sancțiuni grele după ce Becali a recunoscut că a pariat pe meciul lui FCSB din Danemarca.
Concret, la articolul 60 din RD („Corupţia/Pariurile sportive/Integritatea competițiilor”), se prevede că „fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu: a. interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani; b. penalitate sportivă de 300.000 de lei”.
Eu am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7, dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună și mie 50.000 de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maxim 20.000, bine că nu a primit. Și a pus 20.000 și i-am pierdut”, Gigi Becali la Prosport Live
Chiar dacă nu apare în actele oficiale ale clubului, Becali intră sub incidența prevederilor RD, încadrându-se în definiția ”alte persoane a căror apartenenţă la un club este de notorietate şi nu a fost contestată până la momentul săvârşirii unei abateri” (art 4).
Dat fiind statutul lui Becali, neimplicat în operațiunile directe cu federația sau liga, interzicerea oricăror activități legate de fotbal pentru 2 ani l-ar putea afecta numai dacă ar intenționa să vină pe stadion la orice partidă sub egida FRF/LPF/AJF. Sau n-ar mai putea asista la Adunările Generale ale acestor foruri, așa cum a procedat recent la Ligă cu ocazia tentativei de a forța eliminarea regulii U21.
Hai să îți spun când nu ai voie să pariezi, că se consideră că faci aranjamente. Dar, dacă pariezi pe meciuri europene, nu e nicio problemă. Nu am voie să pariez pe echipa mea? Dacă pariez că pierd, atunci. Dar, dacă pariez că câștig, nu am nicio treabă. Nu am voie să mă distrez? Dacă pun 20.000, e un fleac. A zis după aia că a scăzut cota, era 5. Am pus după primele două, când am avut noi ocaziile alea cu Coman”, Gigi Becali la ProSport Live
În schimb, amenda de 300.000 de lei, circa 60.000 euro, ar trebui să o achite în maxim 30 de zile. RD arată că orice grupare răspunde în solidar cu persoana sancționată (art. 42), inclusiv cele ”a căror apartenenţă la un club este de notorietate”.
Prin urmare, eventualul refuz de plată poate ajunge până la neprogramarea FCSB în campionat și Cupă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER