Gigi Mulțescu a fost la RIN și a semnat cu Dinamo! Și-a făcut testul COVID și a stabilit ce primă ia dacă salvează echipa de la retrogradare| EXCLUSIV
UPDATE: 15:30: Gigi Mulțescu a dat primele declarații după revenirea la Dinamo. „SMURD-ul” a dat de înțeles că se simte dator pentru clubul pentru care a jucat vreme de șase ani, în perioada 1979-1985, și pe care l-a mai antrenat în trei rânduri: 1990-1991, 2008 și 2013.
„Am fost la Săftica, mi-am făcut testul, am venit aici (n.r. la RIN), acum plecăm la Săftica și pregătim antrenamentul de diseară. E un ritm care trebuie foarte bine cântărit, pentru că este și oboseala fizică, intervine și oboseala mentală, trebuie să cântărim foarte bine și să oferim prospețime jucătorilor. Dacă Dinamo a apelat la mine într-un moment greu, nu puteam să refuz, pentru că și eu am avut atâtea satisfacții la Dinamo. Am zis să dau un tribut. Nu e gravă situația, dar este greu, pentru că situația asta afectează și randamentul jucătorilor. Și ei acum au o anumită teamă de joc, de responsabilitate, de greșeală. Noi trebuie să le redăm încrederea și să dea randament”, a spus Mulțescu.
Gigi Mulțescu va semna azi cu Dinamo, iar în această seară va conduce și primul antrenament în „Ștefan cel Mare”, după ce roș-albii l-au îndepărtat pe Adrian Mihalcea.
Tehnicianul se pregătește pentru meciul teribil de important cu Chindia, în care Dinamo este obligată să ia toate punctele, după ce a fost egalată pe final de Poli Iași, scor 1-1.
Gigi Mulțescu, primă de 10.000 de euro dacă Dinamo evită retrogradarea
Aflat în drum spre hotelul RIN pentru a semna contractul, Gigi Mulțescu a aflat că va încasa o primă de 10.000 de euro dacă Dinamo rămâne în Liga 1.
Pentru luna care a mai rămas de jucat în campionat, Mulțescu va lua 3.000 de euro.
ProSport a anunțat în exclusivitate că Gigi Mulțescu îl va înlocui pe Adrian Mihalcea pe banca tehnică a lui Dinamo, după ce ultrașii au respins variantele oferite de Ionuț Negoiță. Mulțescu a oferit prima reacție tot pentru ProSport, după ce a aflat că e dorit de fanii lui Dinamo: „Mă bucură opțiunea și aprecierea celor din PCH”.
„Eu nu pot decât să apar în situații grele. Eu am încredere, cred că se poate rezolva situația. Am discutat și detallile financiare, asta am vorbit un minut sau două. Importantă este viața echipei și să supraviețuiască. E prea important acest lucru, așa că ne-am înțeles în principiu. La o situație ca asta, nu mai discutăm de bani, o rezolvăm noi și sunt convins că nu vor fi probleme. În funcție de rezultate, vom discuta mai departe. La fiecare club am spus la fel, dar în România am avut mari dezamăgiri. Dacă iese bine, sunt convins că vom fi mulțumiți cu toții. Strategia pe care o facem? Strategia câștigării meciurilor. Dacă eram chemat mai devreme, puteam să pun echipa pe picioare, erau mai multe puncte puse în joc”, a spus Mulțescu, luni seara, la Digi Sport.