ProSport, confirmat! Gigi Mulțescu a semnat cu Dinamo! Pe ce perioadă se întinde înțelegerea
Dinamo a emis un comunicat oficial prin care a anunțat revenirea lui Gigi Mulțescu pe banca echipei roș-albe, după ce ProSport a scris, în EXCLUSIVITATE, despre întoarcerea tehnicianului. Acesta îi va lua locul lui Ionel Gane, cel care și-a dat demisia după înfrângerea, din campionat, cu FC Argeș, 1-2.
Gigi Mulțescu fusese îndepărtat de pe banca lui Dinamo, în luna august a anului trecut, după revenirea lui Cosmin Contra.
În prezent, Dinamo se află pe locul 14 din Liga 1 și se teme de retrogradare.
Gigi Mulțescu a semnat cu Dinamo
Dinamo a anunțat revenirea lui Gigi Mulțescu pe banca echipei. Tehnicianul, în vârstă de 69 de ani, a semnat un contract care se va întinde până la finalul actualului sezon.
„Un nume de legendă în istoria clubului nostru, un profesionist incontestabil și un campion al fotbalului dinamovist, Gheorghe Mulțescu a semnat un contract până la finalul sezonului competițional 2020-2021 și a preluat echipa în această după-amiază, la ora 17:00, în cantonamentul de la Săftica. Unde o lăsase anul trecut, pe 26 august, după 1-1 cu Hermannstadt în prima etapă a acestui sezon”, se arată în comunicatul emis de Dinamo.
Ionel Gane și-a anunțat demisia în vestiar
Ionel Gane și-a anunțat demisia, în vestiarul echipei, imediat după înfrângerea cu FC Argeș, fapt confirmat chiar de tehnician. Acesta susține că ar fi rămas la echipă, dacă ar fi câștigat meciul cu FC Argeș.
„Foarte greu, i-am anunțat și pe băieți în vestiar, mă opresc aici, le mulțumesc băieților, n-am ce să le reproșez. Am luat imediat după meci decizia, am stat cu băieții și le-am transmis, rămâne între noi cum au reacționat.
Dacă câștigam, rămăneam, exista curaj, dar rezultatele ne-au lipsit. Suporterii au dreptate că echipa nu merge, în iarnă era totul bine, cu cei din DDB nu am apucat să vorbesc, o să vorbesc acuma. E nevoie de schimbare, poate cine va veni va oferi mai multă încredere, Dinamo are nevoie. Eu mi-am asumat când situația era dificilă, nu zic că acum e bine, dar situația e dificilă în continuare. Și eu am trecut prin multe, foarte multe lucruri, în fiecare zi trebuia să trec prin multe probleme.
Îi respect și pe cei din DDB, asta e viața antrenorului, e nevoie de o schimbare. Încă nu știu, nu am mai discutat cu Magaye Gueye, probabil se așteaptă și proba B și atunci se va lua o decizie, e o situație delicată, nu a fost bine, sunt lucruri care țin de viața privată, ce scrie în contract ține și de partea asta.
Nu cred că revine Cortacero, am văzut și eu ce a apărut astăzi, dar nu cred. De fiecare dată a zis că va rezolva și nu a rezolvat. Cred în cei care au ajutat, problemele nu sunt doar de anul acesta”, a declarat Jerry Gane, la finalul meciului cu FC Argeș.