Cunoscutul impresar Giovanni Becali a oferit noi detalii despre un posibil transfer al lui Florinel Coman (22 de ani).
La scurt timp după ce managerul general al lui FCSB, Mihai Stoica, a anunțat că Gigi Becali le-a mărit salariile lui Florinel Coman și Dennis Man, Giovanni Becali a anunțat când va pleca jucătorul său în străinătate.
Desigur, tânărul fotbalist visează la un transfer într-un campionat puternic din Europa, iar impresarul său nu prevede altceva.
Mai mult decât atât, Ioan Becali a dezvăluit că mutarea nu se va face în această iarnă, dar, cu siguranță, în vara anului viitor, în schimbul unei sume uriașe.
„Dennis Man va fi sigur promovat, deși nu este fotbalistul meu, dar Coman sigur va fi transferat. În iarna asta, nu, dar în vară cred că da. Unde va merge? Firește în Europa. Vorbim aici de 14-15 milioane de euro”, a spus Giovanni Becali, la Digi Sport.
Gigi Becali a dorit să îi mențină motivați pe Florinel Coman și Dennis Man. Ca urmare, patronul lui FCSB le-a oferit o mărire de salariu celor doi fotbaliști.
„Perlele” lui Gigi Becali au beneficiat de o mărire de salariu cu 3.000 de euro, astfel că vor încasa lunar câte 20.000 de euro.
„Patronul echipei a cumpărat cu o sumă importantă 10 la sută din Perianu și 10 la sută din Octavian Popescu. De asemenea, a mărit contractele unor jucători, Dennis Man, Florinel Coman, Olimpiu Morutan și cred că urmează și Tănase”, a spus Mihai Stoica, în urmă cu câteva zile.
În ceea ce privește situația lui Dennis Man, fotbalistul transferat de la UTA a semnat contractul, în septembrie 2016, și avea un salariu lunar de 3.500 de euro, iar în ianuarie 2018 a ajuns la 12.500. Ulterior, golgheterul Ligii 1 a ajuns să încaseze nu mai puțin de 17.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER