„Avem o hârtie! Când sunt cinci milioane, îi dă drumul!”. Giovanni Becali a dezvăluit sumele care au fost oferite pentru transferul lui Florin Tănase
Giovanni Becali, fostul impresar de fotbaliști, a vorbit despre sumele care au fost oferite pentru transferul lui Florin Tănase de la FCSB.
Florin Tănase (26 de ani) a fost transferat de FCSB, în vara lui 2016, de la FC Viitorul, pentru 1.5 milioane de euro.
Acesta mai are contract cu formația bucureșteană până în 2022.
Giovanni Becali a dezvăluit sumele care au fost oferite pentru transferul lui Florin Tănase
Fostul impresar susține că ofertele, pentru transferul lui Florin Tănase, au fost de 3,5 și 3,8 milioane de euro. Însă, Gigi Becali, patronul FCSB-ului, nu este dispus să-l lase să plece pe căpitanul echipei pentru mai puțin de cinci milioane de euro.
În plus, Giovanni Becali a vorbit despre penalty-ul ratat de Florin Tănase în partida FC Botoșani – FCSB, 0-0.
„Avem o hârtie de la Gigi, când sunt cinci milioane, îi dă drumul. Au fost vorbe, dar mult mai jos de 5 milioane, iar Gigi nu acceptă nimic sub 5 milioane. Căutăm să vedem, mai e timp până pe 31 august sau pe 4-5 septembrie, când se vor prelungi. Fotbalistul joacă, ar fi trebuit să marcheze un gol ieri, dar s-a jucat cu un penalty. În mare, jucătorul a jucat bine, e în formă. Știm cine e, e puțin ciudat că 5 milioane e greu să ajungă vreo echipă la această sumă ținand cont că a marcat 24 de goluri. Nu mi s-a întâmplat ca un golgheter al Romaniei să nu fie transferat.
Până acum, ofertele au fost de 3,5, 3,8. Nu s-a ajuns nici măcar la patru! Man şi Mihăilă s-au transferat pe sume importante fără să joace în grupe, fără să participe la turnee importante cu naţionala. Dacă aceste sume au fost date pentru doi jucători români, în jurul a 20 de milioane de euro, vă daţi seama cam cu cât chin am ajuns la sumele astea”, a declarat Giovanni Becali, la Telekom Sport.