Jucătorul lui Dinamo vorbește despre prelungirea contractului care expiră vara viitoare.
Astrit Selmani a venit la Dinamo în februarie 2024, iar înțelegerea pe care o are cu gruparea din Ștefan cel Mare expiră vara viitoare. Atacantul kosovar al „câinilor” a oferit detalii despre tratativele pe care le are cu conducerea clublui și a spus că nu s-a discutat încă despre prelungirea contractului.
Selmani este o piesă esențială în angrenajul echipei antrenate de Zeljko Kopic, reușind să marcheze de 7 ori și să ofere 4 pase decisive în cele 17 apariții pentru Dinamo în stagiunea curentă. Astrit Selmani a declarat că nu a vorbit cu nimeni din cadrul clubului despre prelungire, însă, foarte curând vor avea loc discuții în legătură cu acest subiect.
„Da, contractul meu expiră la finalul sezonului. Până acum, nici măcar nu m-am gândit la viitor. M-am concentrat asupra evoluțiilor mele şi cum pot să ajut echipa. Probabil, ne vom aşeza la masa discuţiilor şi vom vorbi despre asta. Ne-am axat pe campionat, au fost câteva săptămâni intense. Acesta e obiectivul nostru, să ne calificăm în play-off. Muncesc alături de colegii mei pentru asta. Dacă ne vom păstra nivelul de joc, avem o mare şansă să prindem top 6. Acolo, orice se poate întâmpla, dar să ajungem noi în play-off mai întâi”, a declarat Astrit Selmani, pentru sportpesurse.ro.
Astrit Selmani este evaluat de transfermarkt.com la 600.000 de euro și a strâns 27 de apariții pentru Dinamo, 8 goluri marcate și 4 pase decisive oferite, majoritatea în ediția curentă de Superliga.
Astrit Selmani a oferit o reacție în exclusivitate pentru ProSport, în contextul confruntării dintre România și Kosovo, de vineri seara, ora 21:45. Atacantul lui Dinamo a spus că Zhegrova, vedeta lui Lille, poate face diferența pentru selecționata kosovară, care dorește să câștige grupa de Liga Națiunilor, în ciuda eșecului cu România din tur, scor 0-3.
„Zhegrova este unul dintre cei mai valoroși jucători pe care îi avem și periculoși pentru voi. A marcat și a oferit assist-uri în Champions League, dar avem și alți jucători în formă în acest moment. Fanii din Kosovo speră ca echipa să câștige pentru a avea șanse să câștige grupa din Liga Națiunilor. Deci, toată țară este unită pentru cele trei puncte”, a spus Selmani, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER