Grav bolnav de inimă, Cristi Borcea ar fi încins petreceri cu asistente și băutură în spitalul pușcăriei
Cristi Borcea ar fi fost evacuat din Spitalul Penitenciarului Poarta Albă și mutat înapoi, în celulă, după ce s-a descoperit că fostul acționar dinamovist, încarcerat pentru 6 ani și 4 luni, ar fi transformat salonul în cuib de aventuri sexuale, sală de forță și de petreceri, scrie romaniatv.net.
Internat pe motiv că ar fi grav bolnav și nu suportă detenția, Borcea ar fi întreținut relații sexuale în spital cu o asistentă, scrie sursa citată. În urma controlului efectuat în salonul unde fusese internat bogătașul s-ar fi descoperit sticle de whisky, dar și haltere.
Cristi Borcea pretinde că are grave probleme cardiace. În urmă cu doi ani și jumătate, când încă mai spera că poate scăpa de închisoare, afaceristul s-a internat în spital, susținând că ar fi suferit un infarct, apoi a prezentat niște documente care atestau că ar fi fost operat pe cord. De asemenea, o lungă perioadă de timp, atât Borcea cât și consoarta sa de atunci, Mihaela, au pretins că sunt otrăviți cu mercur din cauza faptului că ar fi mâncat prea multe fructe de mare. Experții spuneau, însă, că pentru a se otrăvi cu mercurul prezent în fructele de mare și peștii oceanici, o persoană ar trebui să mănânce cantități uriașe, vagoane întregi, lucru practic imposibil într-o viață de om.
Grav bolnav, Becali a vrut să se trateze în străinătate, apoi s-a însănătoșit și a cerut să muncească la Academia lui Hagi
Și alte personaje din fotbalul românesc condamnate la închisoare cu executare au descoperit, în ultimii ani, fie că sunt grav bolnave, fie că nu suportă detenția. Având la activ trei condamnări a câte cel puțin 3 ani fiecare, Gigi Becali a încercat mai întâi să scape de pușcărie afirmând că e foarte grav bolnav și că riscă să rămână paralizat dacă nu este eliberat și lăsat să plece la tratament în străinătate. Finanțatorul echipei Steaua s-a prezentat la mai multe termene de judecată purtând un voluminos guler cervical. Instanța nu s-a lăsat convinsă.
Imediat după aceea, Becali s-a însănătoșit și a devenit apt de muncă. Deși ispășește o condamnare mai mare de un an și nici nu îndeplinește vârsta necesară, a primit, după mai multe încercări la diverse instanțe, regim deschis de detenție. Acum își petrece zilele în afara închisorii, departe de ochii curioșilor, în Academia Hagi.
Vărul latifundiarului, Ioan Becali, a acuzat și el diverse probleme de sănătate după ce a intrat în închisoare. Jean Pădureanu a cerut să fie eliberat deoarece suferă de Alzheimer.
În cazurile lui Gică Popescu și Gigi Becali s-au purtat mai multe campanii prin care s-a cerut grațierea celor doi.
Scriitorii din spatele gratiilor
După ce au devalizat fotbalul, condamnații din Liga 1 dau atacul la pădurile țării, cele care ar trebui să le furnizeze hârtia
atunci când îi lovește inspirația
Pentru că toate încercările de a obține eliberarea pe motiv de boală sau grațierea pe motiv de merite excepționale în carieră au eșuat, condamnații din fotbal s-au apucat de scris. Gigi Becali, care acum câțiva ani povestea că nu poate citi mai mult de o jumătate de pagină pentru că obosește, se pregătește, la începutul anului viitor, să-și lanseze a doua carte despre religie și despre Muntele Athos. Gică Popescu, a cărui școală de fotbal a fost declarată falimentară de tribunal în octombrie, a scris și el despre sectorul copiilor și juniorilor. Mihai Stoica a văzut Cupa Mondială din Brazilia la închisoare și apoi a simțit nevoia să povestească despre asta.
Lucrările sunt luate în discuție de o comisie de specialitate și, dacă sunt considerate de mare valoare științifică, autorilor li se reduce pedeapsa cu câte o lună pentru fiecare carte.