Greva fanilor rapidiști a luat sfârșit: „Durerile fizice și starea psihică nu permiteau continuarea luptei!”

Greva fanilor rapidiști a luat sfârșit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorind să tragă un semnal de alarmă asupra situației în care se află Rapidul, 19 suporteri ai giuleștenilor au intrat în urmă cu opt zile în greva foamei, anunțând atunci că vor renunța la protest doar după ce Mircea Sandu și Dumitru Dragomir vor demisiona din fruntea fotbalului românesc.

Însă, după mai multe zile în care câțiva fani au cedat din cauza problemlor de sănătate, iată că protestul suporterilor de la stadionul Valentin Stănescu a luat sfârșit în această dimineață, au anunțat cei din Liga Suporterilor Rapidiști pe un site de socializare.

Iată comunicatul postat de Liga Suporterilor Rapidiști:

„În această noapte 15.08.2013, Noi,cei 19 greviști aflați pe gazonul din Giulești am luat decizia de a înceta protestul,respectiv Greva Foamei! Această măsură a fost luată după ce în urma discuțiilor avute s-a ajuns la concluzia că durerile fizice, starea psihică, precum și nivelul moral nu mai permiteau continuarea luptei în care ne angajaserăm! Un obiectiv a fost atins, și anume de a trage la răspundere pe unul din capii responsabili de aceste mascarade la care am fost obligați să participăm!

Într-adevăr, este un pește mic, dar totuși reprezintă o mare victorie în condițiile în care zeci de mii de oameni au protestat în ultimii ani și nu s-a luat nici o măsură. Noi, cei 19 greviști, atât am putut face din păcate, deși ne-am fi dorit mult mai mult, însă războiul este abia la început și vă chemăm la luptă pe voi toți, având convingerea că împreună suntem un braț puternic capabil să mutileze hidoasa formă dictatorială căreia din nefericire suntem înca obligați să-i fim subjugați! Avem convingerea că în luptele ce vor urma, vom avea alături de noi în tranșee un număr mai mare de războinici cu onoare, al căror scop comun să fie pentru totdeauna triumfarea dreptății ! Noi, cei care am ales să pornim în acest război cu mâinile goale vrem să vă mulțumim pentru tot sprijinul acordat, ne-am hrănit zilnic cu gândul că nu suntem singuri, un zâmbet sau o vorbă ajutându-ne să trecem mai ușor peste momentele dificile pe care foamea, stresul și consumul psihic le creează! Gesturile voastre, ale celor care reprezentați familia rapidistă au fost guri mari de oxigen ce ne-au întărit și ne-au motivat să mergem înainte chiar și în momentele în care nu întrezăream nici o speranță.

Recunoaștem că ceea ce am reușit reprezintă doar o mică victorie în comparație cu ținta vizată, însă Noi cei 19, avem convingerea că este un început promițător și purtăm cu mândrie în inimi faptul că n-am plecat capul în fața dictaturii abuzive care ne subjuga de prea mulți ani ! Apreciem totodată sprijinul oferit de toți cei care au înțeles lupta noastră și le transmitem că fiecare cuvânt a reprezentat un ajutor important ce ne-a întărit și ne-a ajutat să mergem înainte în atingerea scopului avut. Plecăm de pe gazonul din Giulești, loc unde am împărțit foame, lacrimi, greutăți, încercări și suferință…și ne vom duce fiecare în sânul propriei familii, mândri și fericiți că prin sacrificiul nostru am reușit să câștigăm o primă luptă din lungul război pe care l-am pornit! Am fost numiți fanatici, inconștienți, nebuni sau derbedei însă nimic din toate astea nu ne-au adus în inimi nici cea mai mică urmă de regret pentru faptul că ne-am pus în joc sănatatea, iubirea pentru RAPID fiind singura care ne-a purtat către acest deznodământ fericit! Noi suntem rapidiști și nu vom accepta niciodată înfrângerea Rapidului pe căi nedrepte, așadar este deja o certitudine că vom fi mereu prezenți la datorie !

Părăsim iarba Giuleștiului trăind două sentimente în paralel…fericire și tristețe !Fericire pentru victoria obținută și tristețe pentru plecarea de pe iarba Raiului…aceste 9 zile de chin, fiind mai dulci și mai ușoare când adormi lângă tribune și te trezești diminețile în mirosul ierbii pe care joacă Rapidul nostru! Pentru noi, aceste 9 zile de sacrificiu pe Giulești nu au reprezentat un chin, ci un privilegiu ! HAI RAPID!”, se arată în comunicatul postat de Liga Suporterilor Rapidiști pe Facebook.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a facut PRAF si a cazut pe jos! Vedeta de la noi s-a facut de rusine, in fata tuturor
S-a facut PRAF si a cazut pe jos! Vedeta de la noi s-a facut de rusine, in fata tuturor
„Practic, e gata!” Real Madrid dă lovitura anului 2025 în fotbal
„Practic, e gata!” Real Madrid dă lovitura anului 2025 în fotbal
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Presat de problemele financiare, Dorinel Munteanu a luat o decizie incredibilă: ”O să ne facem de râs! Nu pot...”
BREAKING | Presat de problemele financiare, Dorinel Munteanu a luat o decizie incredibilă: ”O să ne facem de râs! Nu…
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Monica Tatoiu, vacanță pe LUX și OPULENȚĂ. Locul de vis în care petrece Revelionul. Foarte puțini români au pus piciorul aici
Monica Tatoiu, vacanță pe LUX și OPULENȚĂ. Locul de vis în care petrece Revelionul. Foarte puțini români au pus piciorul…
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Ultimul mesaj trimis de un pasager, în avionul morţii din Coreea de Sud. 2 minute mai târziu, s-a dezlănţuit Infernul
Ultimul mesaj trimis de un pasager, în avionul morţii din Coreea de Sud. 2 minute mai târziu, s-a dezlănţuit Infernul
Ce înseamnă, de fapt, IUBIREA PLATONICĂ?
Ce înseamnă, de fapt, IUBIREA PLATONICĂ?
Dragostea vieții mele! Iubita lui Radu Drăgușin, copleșită de emoții în ziua în care a împlinit 23 de ani! Surpriza de care a avut parte
Dragostea vieții mele! Iubita lui Radu Drăgușin, copleșită de emoții în ziua în care a împlinit 23 de ani! Surpriza…
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Înfiorător! Ce a apărut la locul accidentului din Roșiori? Oamenilor care trec pe stradă nu le vine să creadă
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Se întoarce decizia?! Anunț despre anularea alegerilor
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Se întoarce decizia?! Anunț despre anularea alegerilor
Momentul înfiorător când avionul prăbușit în Coreea de Sud ia foc! Ți se face pielea de găină: 127 de oameni nevinovați și-au pierdut viața
Momentul înfiorător când avionul prăbușit în Coreea de Sud ia foc! Ți se face pielea de găină: 127 de oameni…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ministrul de Externe al Germaniei avertizează despre “flota fantomă” a Rusiei şi necesitatea sancţiunilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales să le fie nași
Jador și Oana Ciocan s-au căsătorit în secret. Ce rochie de vis a purtat mireasa și pe cine au ales…
×