Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat că Mircea Lucescu este cel mai îndreptățit tehnician să preia conducerea echipei naționale datorită experienței sale, informează site-ul oficial al clubului gorjean.
„Eu am spus că Mircea Lucescu este cel mai îndreptățit să fie antrenorul echipei naționale și e și cel mai experimentat. Are o anumită vârstă și foarte multă experiență și ar fi cel mai îndreptățit să fie acolo. Ar fi un pas mare înapoi din punct de vedere financiar dar, fotbalistic vorbind, să te lupți pentru o calificare la un campionat European sau Mondial e cu totul altceva decât să joci cu orice alte echipe” a declarat Petre Grigoraș.
Tehnicianul Pandurilor nu ar fi de acord ca viitorul selecționer să aibă sub 40 de ani sau să antreneze și o echipă de club. Cu excepția lui Mircea Lucescu, care ar putea pregăti și trei echipe odată, crede Grigoraș.
„Personal, nu aș fi de acord ca antrenorul echipei naționale să mai antreneze și o echipă de club, un antrenor la echipa națională trebuie să fie doar antrenorul echipei naționale. Dar Mircea Lucescu este cel mai îndreptățit să fie antrenorul echipei naționale și are puterea să antreneze poate și trei echipe la experiența sa. În rest, eu dacă aș fi acolo să aleg aș pune 10 – 15 antrenori care ar fi în calcule, i-aș pune într-o urnă și aș trage la sorți. Sunt antrenori care au merite, au câștigat campionate, au o experiență destul de mare. Dar, chiar dacă a câștigat trofee, nu aș pune un antrenor până în 40 de ani în nici un caz. Eu nu sunt printre cei 15, mă consider destul de corect și realist în privința posibilității de a prelua naționala. Cred că sunt mulți alți antrenori care au cel puțin un pas sau doi în fața mea și ar merita să ajungă antrenori ai echipei naționale”, a adăugat el.
Selecționerul echipei naționale a României, Victor Pițurcă, și Federația Română de Fotbal au reziliat, în urmă cu o săptămână, contractul de comun acord, tehnicianul semnând o înțelegere pe doi ani cu gruparea Al Ittihad din Arabia Saudită.
FRF analizează mai multe variante pentru înlocuirea lui Pițurcă, printre care se numără antrenorii Mircea Lucescu, Ladislau Boloni, Cosmin Olăroiu și Cosmin Contra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER