Grozav nu poate de unul singur: „Dacă Dinamo crede că prin aducerea lui își rezolvă problemele, greșește!”

Redactor:
Andrei Pal
Grozav nu poate de unul singur:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gicu Grozav (28 de ani) a fost adus cu surle și trâmbițe la Dinamo, liber de contract, și e perceput de fani, dar și de conducere, omul care poate redresa situația grea din Ștefan cel Mare. Bogdan Stelea și Ioan Andone, două nume mari din fotbalul românesc, privesc cu scepticism revenirea fostului decar de națională în „Groapă”. Cei doi sunt siguri că Grozav nu poate face nimic singur, deși e un fotbalist de valoare, iar echipa va trebui să se ridice la nivelul său.

„Dacă Dinamo crede că prin aducerea unui singur jucător o să își rezolve problemele, greșește mult. Și eu nu cred că ei cred asta. Gicu Grozav este un jucător foarte valoros, a demonstrat asta. Cel puțin pentru campionatul nostru este un jucător important. El trebuie să vină și să ajute pe un fond bun în care echipa trebuie să joace și să aibă o exprimare bună”, a declarat fostul internațional, pentru Telekom Sport.

Bogdan Stelea a fost completat de Ioan Andone. Actualul manager general al echipei FC Voluntari s-a referit și el la revenirea lui Gicu Grozav în Ștefan cel Mare.

„E important să joace, pentru că calitatea lui poate să ajute și echipa națională. Totul e să joace bine și Contra să-l selecționeze, pentru că poate fi una dintre variantele de atac ale naționalei. Eu sper să se adapteze cât mai repede, să înscrie goluri, pentru că Dinamo are nevoie de jucători de calitatea lui Grozav”, a spus Ioan Andone, la Telekom Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la care a fost supusă
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la…
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum rar a mai fost! Prognoză meteo surprinzătoare
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum rar a mai fost! Prognoză meteo surprinzătoare
Este finalul lui Călin Georgescu. Ce au găsit procurorii în telefonul lui Bogdan Peşchir
Este finalul lui Călin Georgescu. Ce au găsit procurorii în telefonul lui Bogdan Peşchir
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×