Ianis Hagi continuă evoluția bună din acest sezon și a marcat din nou pentru Viitorul. În deplasare la Botoșani, căpitanul constănțenilor a transformat de la punctul cu var și a ajuns la golul cu numărul 5 în campionat.
„Sunt fericit că îmi ajut echipa etapă de etapă. Sper să o țin tot așa. Încerc să dau tot ce e mai bun din mine, să dau gol prin tot ceea ce pot.
(n.red. – cel mai bun sezon?) Până acum acesta este sezonul în care marchez cele mai multe goluri. De când m-am întors acasă, odată cu maturizarea, au venit și golurile și pasele de gol.
Asta este treaba noastră, a atacanților. Așa cum a intrat și Mihai, de fiecare dată pregătit de goluri, de pase de gol. Asta este datoria noastră, cei din față, să marcăm, iar cei din spate să ne apere„, a spus Ianis Hagi, la Digi Sport, la finalul meciului câștigat în fața grupării pregătite de Costel Enache, FC Botoșani, 1-2.
Ianis a dublat avantajul Viitorului în minutul 86 prin penalty. Burcă a intrat prin alunecare la Voduț, iar centralul Marius Avram a dictat lovitură de la 11 metri
„Sunt faulturi de joc, este riscul meseriei. Fotbalul este un sport de contact.
Referitor la Răzvan Oaidă (n.red. – În minutul 37, Răzvan Oaidă s-a accidentat și a fost transportat cu ambulanța la spital.), sper să nu aibă nimic. Este important pentru el să joace și după să ne ajute și la națională„, a mai spus Ianis Hagi, care a precizat care este obiectivul echipei:
„Ne gândim să intrăm în playoff. Suntem la un punct de primul loc, dar toate celelalte sunt în spate. Trebuie să acumulâm cât mai repede și cat mai multe puncte„.
Marți, 30 octombrie, Viitorul merge la Iași, acolo unde va juca în fața formației pregătite de Flavius Stoican, în Cupa României. În ultimele cinci meciuri din Liga I, jucate pe stadionul moldovenilor, echipa lui Hagi a câștigat de fiecare dată.
„Mereu am spus că este o deplasare foarte grea, la fel ca aici (n.red. – Botoșani). Publicul este agresiv, trebuie să fim pregătiți mental și să câștigăm”, a mai spus atacantul de 20 de ani, care nu se gândește să plece de la Viitorul: „Sunt concentrat pe echipa de club, să joc cât mai bine aici. Asta este cel mai important. Clubul mă plătește și este datoria mea să îmi fac treaba.
Deocamdată am doar planuri de vacanță cu familia„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER