Președintele clubului Dinamo, Alexandru David, a declarat că se consideră vinovat în proporție de 99% pentru situația în care a ajuns Dinamo. Oficialul din „Groapă” spune că Mutu și Contra au pornit un proiect pe care l-au abandonat pe drum.
„Sunt vinovat în proporție de 99% pentru ce se întâmplă acum la Dinamo. Eu am fost omul de la club. Eu am fost singurul care a rămas după ce majoritatea au plecat la echipa națională. Am puterea să-mi asum acest lucru.
Avem al treilea buget din țară.În acest sezon, domnul Negoiță a dublat salarii, a făcut niște eforturi. Poate că aveam 33% din vină, dar acum am 99%. Nu mă dezic de ceea ce au făcut Adi Mutu și Contra. Doar că ei au plecat și n-au rămas până la capăt. A fost proiectul lor, iar probabil ar fi fost altfel dacă rămâneau la echipă. Nu zic că am fi fost campioni cu Mutu și Contra, dar cine știe ce ar fi ieșit”, a declarat Alexandru David, conform Digi Sport.
Dinamo ocupă locul șapte în acest moment, la egalitate cu CSM Poli Iași. Astra, ultima echipă din zona de playoff, are patru puncte avans față de Dinamo și Poli Iași, după victoria cu Concordia Chiajna.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER