Harlem Gnohere, fostul atacant al celor de la FCSB, a vorbit despre antrenorii alături de care a colaborat în perioada petrecută în România și a lansat un atac indirect la adresa lui Bogdan Argeș Vintilă.
Francezul în vârstă de 32 de ani a fost întrebat în legătură cu antrenorii care l-au pregătit în Liga 1 și nu a avut cuvinte frumoase la adresa lui Bogdan Argeș Vintilă.
„Rednic a fost primul antrenor cu care am lucrat, aici, în România. El este cel care m-a împins să fiu bun. Nu voi uita că cei dinaintea lui îmi spuneau că nu pot juca. Apoi au semnat cu FCSB şi am avut mai mulţi antrenori, printre care Reghecampf şi Dică.
Apoi a venit Teja, pe care nu l-am prins foarte mult, dar antrenamentele pe care le făcea erau foarte bune. Teja face lucrurile foarte bine! Pe Bogdan Andone nu îl cunoşteam. Eu m-am operat şi el a plecat după două săptămâni. Nu l-am cunoscut ca antrenor.
Rednic, Reghecampf şi Dică sunt cei mai buni! Nu pot să îi spun numele celui mai enervant antrenor, dar toată lumea ştie cine este acela. Pentru mine nu a fost o persoană corectă!”, a declarat Harlem Gnohere, conform AntenaSport.
Harlem Gnohere a comentat și despre decizia lui Gigi Becali de a-l numi antrenor principal la FCSB pe Mihai Pintilii, fostul căpitan al vicecampioanei României care a renunțat la fotbal la începutul anului 2020, după ce a fost măcinat de mai multe accidentări.
„Pintilii are calități de antrenor. Merită să fie antrenor la echipă. Sper că va funcționa numirea lui. Este un lider”, a spus Harlem Gnohere, conform sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER