Hațegan, decisiv în Bayern – Beșiktaș! VIDEO | Arbitrul român i-a lăsat pe turci în inferioritate numerică, spre disperarea lui Pepe
Ovidiu Hațegan a luat o decizie extrem de importantă în vederea dublei manșe dintre Bayern Munchen și Beșiktaș din optimile Ligii Campionilor. Arbitrul român l-a eliminat pe Domogoj Vida, în minutul 16, după un fault comis de noua achiziție a turcilor asupra lui Robert Lewandowski.
Fundașul oaspeților l-a faultat pe Lewandowski din spate, la 18 metri, din postura de ultim apărător. Pepe și căpitanul Hutchinson i-au cerut socoteală centralului român, dar acesta a rămas ferm pe poziție și și-a menținut decizia. La partida din Bavaria, Hațegan este ajutat de Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe (asistenți), Istvan Kovacs, Sebastian Colțecu (adiționali) și Radu Ghinguleac (rezervă).
În vârstă de 37 de ani, Ovidiu Hațegan a mai arbitrat, în această ediție a Ligii Campionilor, o partidă din play-off, Celtic – Astana 5-0, și trei din faza grupelor: Sporting – Barcelona 0-1, Porto – Leipzig 3-1 și Maribor – Sevilla 1-1.
POȚI URMĂ‚RI AICI DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDELOR DIN ACEASTĂ‚ SEARĂ‚