Helmut Duckadam, avertisment pentru FCSB înaintea „dublei” din Conference League. „O deplasare grea! Să vedem cine joacă!”
Helmut Duckadam a comentat în legătură cu schimbările de la CFR Cluj după venirea lui Marius Șumudică, dar și despre „dubla” pe care FCSB o va juca în turul 2 preliminar al Conference League.
Fostul mare portar al României este de părere că CFR Cluj nu va întâmpina probleme în meciul din turul 2 preliminar al Champions League, cu Lincoln Red Imps, dar îi avertizează pe elevii lui Dinu Todoran.
Deși este de părere că CFR Cluj nu trebuie să aibă emoții cu Lincoln Red Imps, Helmut Duckadam le transmite elevilor lui Marius Șumudică să trateze „dubla” cu seriozitate.
Hemut Duckadam, avertisment pentru FCSB înaintea „dublei” din Conference League
De partea cealaltă, fostul președinte de imagine al roș-albaștrilor trage un semnal de alarm în privința partidei cu Shakhter Karagandy din returul turului 2 preliminar al Champions League.
„Rezultatele probabil că se vor vedea în timp. Până acum au obținut victorii, dar nu au fost victorii foarte lejere. Au fost cu destule emoții. Alibec e un jucător bun, dar se pune probleme de cum se va acomoda la CFR. E un lider, însă nu știu cum va reuși să fie un lider la CFR, unde sunt mulți fotbaliști cu „state” vechi. Va trebui să se schimbe, pentru că nu cred că poate să facă gesturi față de Deac, Hoban sau ceilalți.
Depinde de el acum. Că va reuși sau nu, vom vedea în următoarea perioada. Nu, nu cred că vor avea emoții cu adversarul din Gibraltar. Trebuie abordat meciul cu mare seriozitate, fiindcă poți să obții calificarea din tur și să te concentrezi pe campionat mai bine. Va fi greu pentru FCSB, va fi și o căldură foarte mare. Deplasare foarte lungă, FCSB cu câțiva jucători indisponibili, să vedem cine joacă, cine nu. Sigur, e favorită, dar nu se știe. Sper să vină cu un rezultat bun de acolo”, a spus Helmut Duckadam la „Ora Exactă în Sport”.
Helmut Duckadam. „Mi s-a părut o atitudine bună a lui Todoran!”
Helmut Duckadam a comentat și în legătură cu modul în care a gestionat Toni Petrea situația în perioada în care era angajatul lui Gigi Becali, dar și despre reacția lui Dinu Todoran de la finalul meciului terminat la egalitate cu FC Botoșani, scor 0-0.
„Petrea era un tip care știa după partida ce să spună, chiar dacă toată lumea știa care e adevărul. Mi s-a părut o atitudine bună a lui Todoran, dar nu mă mai întrebați chestii din astea. Nu cred că poate să revină Reghecampf”, a spus Helmuth Duckadam.