Helmut Duckadam contracarează atacul lui Gigi Becali: „Banii i-am meritat cu vârf şi îndesat! Subalternii dânsului l-au informat greşit!”

Răspunsul lui Helmut Duckadam, pentru Gigi Becali, nu a întârziat să apară, după ce latifundiarul din Pipera l-a criticat pe fostul mare goalkeeper al Stelei. Patronul lui FCSB a declarat că acesta nu ar fi meritat cei 300.000 de euro primiți în ultimii zece ani, în care a ocupat funcția de președinte onorific al clubului roș-albastru.

Helmut Duckadam și-a dat demisia de la FCSB, luna trecută, acesta acuzând că nu era respectat la clubul bucureștean.

Helmut Duckadam contracarează atacul lui Gigi Becali

„Eroul de la Sevilla” este de părere că banii pe care i-a primit, în perioada în care a activat la FCSB, au fost pe merit și susține că Gigi Becali ar fi informat greșit de către subalternii săi.

„Vreau să îl informez pe domnul Becali că la mine în familie nu se acceptă minciuna şi că subalternii dânsului l-au informat greşit. Am făcut acele deplasări pentru că am reprezentat clubul.

Eu cred că banii i-am meritat cu vârf şi îndesat, chiar dacă unii din colaboratorii dânsului nu au fost de acord. Vreau să îi informez pe colaboratorii care i-au dat acea listă că eu din 2003 sunt rezident american cu acte în regulă. Nu am venit la FCSB ca să fac deplasări. Le-am făcut pe la echipa naţională.

Le doresc baftă în continuare. Cei din jurul dânsului îl mai informează, «prietenii mei» de lângă dânsul. Eu nu mă dezic de echipă. A fost o perioadă bună din viaţa mea, un episod din viața mea. Nu mă dezic de nimic”, a declarat Helmut Duckadam pentru AntenaSport.

Declarația lui Gigi Becali

„Nu fac niciun fel de acuză la adresa lui, doar spun adevărul. A început din august 2010 la noi, a luat 2.500 pe lună, deci în 10 ani a câștigat de la mine 300.000 de euro de la mine nevenind cam niciodată, nu prea a venit, adică a venit de câteva ori. Eu i -am spus: te rog, du-te să te ocupi de portari, ai mână liberă. Dar nu s-a dus. Eu spun adevărul. Vreau să-l acuz, fără să se supere, de minciună. El a spus că nu a fost niciodată invitat la deplasările din străinătate. El a fost în 26 de deplasări, dar nu a vrut el să meargă. Vi le dau pe o foaie”a spus Gigi Becali, într-o conferință de presă, care a fost în timp real pe prosport.ro.

Publicat: 14 07. 2020, 16:33