Helmut Duckadam recunoaște că a jucat în meciuri aranjate: „A fost unul cu Universitatea Cluj!”

Helmut Duckadam recunoaște că a jucat în meciuri aranjate
Vezi galeria foto - 4 poze

Helmut Duckadam (61 de ani), fostul mare portar al Stelei, a dezvăluit că, în perioada în care a îmbrăcat tricoul formației roș-albastre, a participat la meciuri aranjate.

Helmut Duckadam a apărat poarta Stelei timp de patru ani, în perioada 1982-1986.

Helmut Duckadam recunoaște că a jucat în meciuri aranjate

„Eroul de la Sevilla” a rememorat o partidă disputată contra celor de la U Cluj, la acel moment Steaua fiind deja campioană, astfel că meciul trebuia, conform aranjamentului, să se termine la egalitate. Duckadam nu a vrut să „trântească” meciul, astfel că antrenorul de la acel moment, Emeric Ienei, l-a înlocuit, după primele 45 de minute, cu Dumitru Stângaciu.

„Nu în multe, dar am participat. Țin minte că a fost unul cu Universitatea Cluj. Eram deja campioni și trebuia să-i ajutăm pe cei de la U, cu un rezultat de egalitate. Aveam o echipă atât de bună că în minutul 15 era 2-0 pentru noi. Apoi, prietenii din fața mea se dădeau la o parte. Și mă lasau singur cu atacanții! Și-am prins o zi din aia în care m-am ambiționat și n-am lăsat nimic. La pauză, nea Imi n-a găsit altă alternativă decât să mă schimbe și să-l bage pe Stângaciu”, a declarat Helmut Duckamda, pentru GSP.

Într-un final, partida s-a terminat la egalitate, 2-2.

Nicolae Stanciu, desființat de Helmut Duckadam

Helmuth Duckadam nu are milă de Nicolae Stanciu, deși este unul dintre cel mai bine cotați jucători ai naționalei. Fostul mare portar al Stelei crede că mijlocașul Slaviei Praga este fricos și cedează în meciurile importante.

„Eu am o problemă cu Stanciu, nu mă refer la una personală. La jocurile cu miză, repet asta cât o să trăiesc eu, dispare. Aduceți-vă aminte meciul de la Sofia, cu Ludogoreț. Nu a avut curajul să bată penalty. A trebuit să bată Râpă și Pîrvulescu. N-a existat în meciul cu Islanda! E fricos”, a spus Duckadam la Digi Sport.

Publicat: 17 10. 2020, 15:02
Actualizat: 17 10. 2020, 15:05