Florin Bejan, fundașul central în vârstă de 30 de ani, a semnat cu Hermannstadt, după ce i-a expirat contractul cu Dinamo.
După ce l-au transferat pe Silviu Balaure, atacantul în vârstă de 25 de ani care a jucat în sezonul trecut la Astra Giurgiu, sibienii au mai obținut semnătura unui jucător de Liga 1.
Florin Bejan avea posibilitatea să continue la Dinamo, pentru că era dorit de către antrenorul Dusan Uhrin, însă fundașul nu a mai putut suporta situația financiară din „Ștefan cel Mare”.
Florin Bejan a fost alături de Dinamo în cantonamentul din Turcia, a jucat în amicalul cu Galatasaray, însă a decis să plece la Sibiu, în Liga 2.
„Florin Bejan a semnat cu A.F.C.Hermannstadt! Este fundaș central, are 1,86 înălțime, poate juca și mijlocaș la închidere sau fundaș dreapta și are o cotă de 350.000 de euro pe site-urile de specialitate.
Florin Bejan este unul dintre cei mai experimentați apărători din fotbalul românesc, având peste 260 de meciuri la activ, atât în țară cât și în străinătate”, au scris sibienii pe site-ul oficial al clubului.
Florin Bejan a depus memoriu și, în urmă cu o lună, fotbalistul a câștigat litigiul cu Dinamo, iar conducerea din „Ștefan cel Mare” trebuie să îi plătească fundașului nu mai puțin de 40 de mii de euro.
De-a lungul carierei sale, fundașul a mai evoluat la Viitorul, FCSB, ASA Târgu Mureș, Cracovia, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu, Academica Clinceni și Dinamo.
Până acum, Hermannstadt i-a mai transferat pe Paul Antoche (mijlocaș, ex Farul), Silviu Balaure (atacant, ex Astra), Valentin Buhăcianu (atacant, ex UTA), Fabrizio Constantin (fundaș, ex Unirea Bascov), Cosmin Bucuroiu (atacant, ex Unirea Bascov), Ionuț Năstăsie (mijlocaș, ex FC Argeș) Vlad Muțiu (portar, ex ”U” Cluj), Raul Băilă (portar, ex Măgura Cisnădie), Alexandru Ban (mijlocaș, ex Măgura Cisnădie) și Gheorghe Tomșa (fundaș, ex CFR Cluj).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER