Horror! FOTO | Panică la Mediaș după ce Olaru și Kelic s-au ciocnit. Ambii fotbaliști au plecat cu ambulanța la spital, cu guler cervical

Panică la Mediaș în meciul Gaz Metan – CS U Craiova. Minutul 49 a adus o ciocnire puternică între Olaru și Kelic, în urma căreia cei doi fotbaliști ai plecat cu ambulanța la spital, mijlocașul ardelenilor fiind cel mai afectat și având nevoie de guler cervical.

Kelic și Olaru s-au dat cap în cap într-un duel aerian. Ambulanța și-a făcut imediat apariția. Dacă fundașul Craiovei a scăpat cu un simplu șoc, Olaru a avut nevoie de un guler cervical, fiind scos cu targa de pe teren.

Ambii jucători au fost schimbați de cei doi antrenori. Popov i-a luat locul lui Kelic, în timp ce Tîrcoveanu a fost introdus în locul lui Olaru. Un episod asemănător a avut loc la meciul de ieri de la Ovidiu, dintre Viitorul și Concordia (3-0), când Dani Lopez a plecat la spital cu ambulanța după o ciocnire asemănătoare cu Bumba.

Publicat: 10 12. 2017, 18:48
Actualizat: 10 12. 2017, 18:49