Ianis Hagi s-a destăinuit site-ului FIFA. Când a realizat că are un tată faimos, cum gestionează comparațiile și ce șanse avem în preliminarii: „Suntem într-o direcție bună”

Ianis Hagi (20 de ani), fotbalistul lui Genk, transferat în această vară, de la FC Viitorul, a acordat un interviu site-ului FIFA în care a vorbit despre echipa națională, calificarea la Jocurile Olimpice și comparațiile cu tatăl său.

Mijlocașul central ofensiv este convocat la echipa națională de seniori pentru meciurile cu Spania și Malta, din preliminariile EURO 2020, care se vor disputa pe 5 și 8 septembrie. Ianis Hagi crede că echipa națională se află pe un drum bun și poate obține calificarea atât la Campionatul European din 2020, cât și la Campionatul Mondial din 2022.

„Tot ceea ce se întâmplă la echipa națională se îndreaptă într-o direcție corectă. Va mai necesita ceva timp să ne redresăm, deci va trebui să continuăm să muncim. Poate, cu această noua generație, dar și cu cea actuală, putem face o combinație bună și să ne caificăm. Acestea sunt cele mai importante lucruri – calificarea la Campionatul European și la Campionatul Mondial”, a declarat Ianis Hagi, pentru fifa.com.

Ianis Hagi a vorbit și despre performanța realizată de România U21 în această vară, când naționala lui Mirel Rădoi a ajuns până în semifinalele Campionatul European: „Nu cred că se aștepta nimeni ca noi să ne calificăm în semifinale, nici cei din țara noastră. În meciul cu Anglia au fost urcușuri și coborâșuri în ultimele 15 minute. A fost minunat cum am rămas puternici din punct de vedere mental și am continuat să presăm”.

În urma calificării în semifinalele EURO 2019, echipa națională de fotbal a României a obținut prima calificare la Jocurile Olimpice după o pauză de 55 de ani. Hagi a declarat că a rămas impresionat de susținerea primită în Italia și San Marino din partea fanilor naționalei: „Faptul că am câștigat grupa și ne-am calificat la Jocurile Olimpice a fost un adevărat cumul de emoții. Ne-am făcut țara mândră. Oamenii au venit din România în Italia să ne susțină și ne-au spus că vor veni, de asemenea, și la Jocurile Olimpice, de la Tokyo”.

Ianis Hagi este adesea comparat cu tatăl său, Gheorghe Hagi, care i-a fost și antrenor la FC Viitorul. Mijlocașul lui Genk a vorbit despre modul în care gestionează aceste comparații și cât de greu i-a fost să se adapteze la Academia Hagi: „Am realizat că am un tată faimos când l-am văzut că era oprit pe stradă sau la aeroport pentru a i se cere fotografii sau autografe. Apoi, am căpătat dragostea pentru fotbal și căutam mereu pe internet clipuri cu el. A fost puțin dificil la începutul meu la Academia Hagi. Eram tânăr, aveam doar 10 ani, și nu știam cum să-i fac pe colegi să se simtă confortabili în preajma mea. Apoi am realizat că e vorba doar despre fotbal. Nu contează cine ești sau al cui copil ești. Apoi, totul a devenit natural, mi-am făcut prieteni și țin legătura cu ei și 10 ani mai târziu.

Eu și tatăl meu suntem jucători diferiți, chiar dacă jucăm pe aceeași poziție, cea de mijlocaș central. El era mult mai rapid și lovea de obicei cu stângul, în timp ce eu sunt un jucător diferit, dar avem aceeași mentalitate și ambiție. Încă mai am de învățat de la el deoarece știe cum trebuie să te miști pe teren din acea poziție”, a mai spus Ianis Hagi.

 

 

Publicat: 03 09. 2019, 18:29
Actualizat: 03 09. 2019, 19:16