„Idolii mei sunt Niță și Ter Stegen”. FCSB și-a luat portar cu ambiții mari: „Nu mi-e frică de concurență!”
Florin Niță s-a transferat la Sparta Praga, iar FCSB a rămas doar cu Andrei Vlad și Edi Stăncioiu ca variante de portar. Astfel, vicecampioana l-a rechemat în lot pe Toma Niga, cel care fusese împrumutat la Academica Clinceni. După revenirea în lotul „roș-albaștrilor”, Niga a acordat un interviu în care a vorbit despre idolii săi și despre planurile de viitor.
Niga nu este chiar străin de atmosfera din cadrul lotului, pentru că el s-a mai antrenat cu FCSB și în vară, înainte de a fi împrumutat la Academica Clinceni.
„Mai aveam contract până în vară la Clinceni și nu credeam că voi putea reveni la Steaua așa de repede. Fizic sunt bine, dar rămâne de văzut ce va decide domnul Dică în privința mea, dacă mă va utiliza sau nu. Când au apărut discuțiile legate de plecarea lui Niță m-a sunat domnul MM (n.r. – MM Stoica, directorul sportiv), dar nu era ceva sigur”, a spus Niga, într-un interviu pentru DigiSport.
Tânărul de 20 de ani a dezvăluit că idolul său din România era chiar colegul Florin Niță, pe care nu a apucat să-l felicite pentru transferul la Sparta Praga. Din străinătate, Niga îl preferă pe portarul Barcelonei, Marc-Andre ter Stegen.
„Mi-a prins bine perioada petrecută la Clinceni, pentru că am avut posibilitatea de a juca, de a avea meciuri în picioare, cum se spune. Am avut parte de antrenamente foarte bune.
Idolul meu ca portar este Ter Stegen, din străinătate iar din România este chiar Florin Niță”, am mai precizat fotbalistul.
Ziua în care va debuta în tricoul roș-albaștrilor reprezintă un prim țel pentru Niga. „Dacă voi ajunge titular la Steaua, va fi un vis devenit realitate. Nu mi-e frică de concurență, este binevenită. Principala mea calitate ca portar? Nu știu, îi las pe alții să spună asta”, a mai precizat Niga, pentru Digi Sport.