Îl critici pe Burleanu, îți critici norocul. Lucrurile lui Pușcaș au fost evacuate din sediul FRF pe când acesta era în concediu medical. Fostul fotbalist a aflat că a fost schimbat de la conducerea Centrului de la Timișoara chiar de ziua sa. Prodan pățise la fel

Redactor:
Matei Udrea
Îl critici pe Burleanu, îți critici norocul. Lucrurile lui Pușcaș au fost evacuate din sediul FRF pe când acesta era în concediu medical. Fostul fotbalist a aflat că a fost schimbat de la conducerea Centrului de la Timișoara chiar de ziua sa. Prodan pățise la fel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atitudinea critică la adresa șefului FRF, Răzvan Burleanu, i-a atras lui Marcel Pușcaș represalii specifice. Aflat în concediu medical, fostul președinte la Steaua, acum director la federație, a primit vestea că lucrurile i-au fost mutate din biroul aflat în sediul FRF într-o anexă a Casei Fotbalului. Apoi, de ziua sa, pe 12 octombrie, Pușcaș a fost sunat și anunțat că FRF l-a schimbat de la conducerea Centrului de Excelență de la Timișoara.

„Eu sunt pleca la tratament, nu pot confirma personal ce s-a întâmplat. Însă am fost, într-adevăr, informat că mi-au fost scoase lucrurile din biroul de la FRF și mutate în altă clădire. Nu știu ce să comentez. Asta e situația”, a declarat Pușcaș pentru ProSport.

Acesta a adăugat că, tot pe căi neoficiale, a fost informat de schimbarea sa din funcție în perioada de concediu medical. „De ziua mea, pe 12 octombrie, am fost sunat și informat că angajații de la Centrul de Excelență Timișoara, al cărui director eram, au fost strânși și anunțați că în locul meu vor fi conduși de domnul Apolzan. Acum, eu n-am primit nicio înștiințare oficială. Încă. Mi-e greu să cred că s-ar preta cineva la așa ceva. Voi vedea ce e de făcut”, a adăugat fostul fotbalist.

Pușcaș, acid cu Burleanu: „N-am auzit încă nici o scuză publică pentru pagubele produse de decizia aducerii unui străin la națională

Pe parcursul ultimelor săptămâni, mai ales după pierderea calificării la Mondiale, Marcel Pușcaș (care în 2014 l-a susținut pe Burleanu în turul II al alegerilor pentru șefia FRF) a devenit tot mai critic, acuzând actualul șef al federației de demagogie, cultul personalității și management dezastruos.

După victoria României din amicalul cu Turcia, scor 2-0, Pușcaș a continuat seria comentariilor acide de pe Facebook cu o analiză în care demonstra că aducerea lui Daum la națională a echivalat cu un experiment eșuat, care a costat calificarea la Mondiale și o pagubă de 15 milioane de euro. Pe care Burleanu nu și-a asumat-o.

Decontul acestor păreri neconforme cu linia oficială de la FRF a venit în lipsă.
Iată mesajul postat pe contul său de Facebook de Marcel Pușcaș, pe 10 noiembrie 2017:

„FOTBAL ELECTORAL

(6) AȘA, PERFORMANȚA N-ARE VIITOR!

AM AVUT DREPTATE!

Înaintea oricărei numiri de selecționer post-Iordănescu, în luna iulie 2016, mi-am exprimat clar părerea împotriva unuia străin. Am și argumentat.
În secunda doi mi s-a comunicat că nu sunt updatat!?
Wow!
Nu-mi venea să cred!

Rezultatele insistenței aducerii unui străin, mai bine zis LIPSA LOR, m-au făcut să insist în a-l demite mai repede.
Știți de ce?
Pentru că îmi păsa de FOTBALUL românesc.
Dacă îmi păsa doar de mine apelam f simplu la un LAUDAȚIO PERPETUU, «dădător» de deplasări, diurne, drept de vot în C tehnică, delegații, «respect colegial» și un scaun călduț sub fund.
Se spunea că «sunt în echipă»!
Consider că TREBUIE să fiu DOAR ÎN ECHIPA FOTBALULUI ROMÂNESC!
Meciurile cu Kazahstan, Danemarca și Turcia nu sunt relevante, doar dau speranțe.
La fel numirea românului COSMIN CONTRA.
Mă întreb, oare de ce a fost nevoie să ne facem de cacao, să pierdem 15 milioane de euro prin necalificare ( bonus Fifa, sponsori și salariu Daum), să ajungem pe locul 47 FIFA, să scadă cota de piață a jucătorilor români, să fugă lumea de pe stadioane, să ne pierdem din identitatea reală, vezi Doamne, «regăsită» artificial prin Branduirea cu 5 provincii românești?!

De ce a fost nevoie să marcăm CEA MAI NEAGRĂ‚ PAGINĂ‚ DIN ISTORIA ECHIPEI NAȚIONALE?
De ce este necesar să transformăm echipele naționale în cobai?
Nu era mai simplu să fim în Rusia?
Nu era mai normal ca, PRIN REZULTATE, să ajungă copiii români să aibă ca modele FOTBALIȘTII CALIFICAȚI ÎN ELITA MONDIALĂ‚?
Sa fie astfel atrași la Fotbal decât prin… GILLETTE, ULIȚĂ‚ și multe alte acțiuni menite să scoată o singură persoană în evidență!?
N-am auzit încă nici o scuză publică pt pagubele produse de decizia aducerii unui străin.

Cine-ar trebui să răspundă?
A te ascunde, spune ceva.
A ne lăuda că ne preocupă grassroots-ul întru” ignorarea performanței este nociv și extrem de periculos.
Este și el necesar dar, doar în context performanțial.
Aproape identic cu diferența intre UTOPIE și REALITATE.
Este FOTBALUL românesc așezat pe drumul realist?
Pesemne că nu, atâta vreme cât nu răspunde nimeni pt eșecuri.
Asumarea răspunderii este un semn de bărbăție.
Neasumarea, de lașitate.
Pe românește, «la plăcinte înainte, la război mai înapoi».
Vom face performanță fotbalistică atunci când vom ști să abordăm FONDUL ei!
FORMA nu aduce beneficii.
Decât personale”.

Lucrurile lui Didi Prodan au fost evacuate de Paște, când acesta plecase acasă, la Satu Mare


Didi Prodan l-a însoțit pe Mircea Sandu la conferința de la Hotel Intercontinental unde acesta din urmă a anunțat că renunță la renta viageră fabuloasă pe care tot el și-o acordase, ca președinte onorific al FRF. „Tătuca” a fost singurul om din fotbal care i-a rămas alături în mod public lui Sandu, după ce acesta a pierdut puterea. FOTO: Mediafax

Modul de lucru al actualei conduceri a federației, în privința lui Marcel Pușcaș, amintește izbitor de cazul regretatului Didi Prodan. Când a câștigat alegerile, în martie 2014, Burleanu l-a găsit pe fostul internațional în funcția de director sportiv al FRF. Prodan a fost din prima clipă critic la adresa noii conduceri, declarându-se fățiș de partea fostului președinte Mircea Sandu.

Burleanu a intrat în conflict cu Didi, dar nu l-a anunțat personal că nu mai are ce căuta la federație. Noii stăpâni de la Casa Fotbalului au așteptat sărbătorile de Paște din 2014, când Prodan a plecat acasă, la Satu Mare, și i-au evacuat lucrurile din birou în lipsă. „Sunt lași pentru că nu m-au așteptat să mă întorc eu și să mă privească în față, înainte să îmi scoată lucrurile care, apropo, îmi aparțin mie personal. Sper doar ca președintele nevalidat (n.r. – Burleanu) să nu își lase amprentele pe tabloul care înfățișează Generația de Aur, în tentativa de a-i atinge pe cei care au făcut istorie pentru fotbalul românesc”, declara, la acel moment, Didi Prodan. Ulterior, acesta a reclamat că, deși scriptic încă mai era angajatul FRF și avea încă de ridicat acte și obiecte personale din Casa Fotbalului, noii șefi ai federației dăduseră dispoziție să îi fie interzis accesul în clădire.

Între timp, Didi Prodan a murit – spun apropiații, de inimă rea, după ce Burleanu l-a dat în judecată și a câștigat 25.000 de lei daune morale și încă 4.900 de lei cheltuieli de judecată. Posterul cu naționala anilor ”90, invocat în primăvara lui 2014 de Prodan, a dispărut și el de pe peretele de la Casa Fotbalului.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×