Rapid se luptă să revină în Liga 1, dar giuleștenii au trecut de mai multe ori în istorie prin perioade foarte grele. Fost patron în Giulești, Nicolae Cristescu a dezvăluit cum a luat clubul Rapid de la George Copos.
De asemenea, Cristescu consideră că nu este vinovat de falimentul giuleștenilor, pe care a vrut să-i preia din liga a patra, de la Valerii Moraru.
„Copos a ţinut echipa peste 20 de ani, trebuie să recunosc asta, dar am fost supărat pe el, l-am jignit. Mi-am cerut scuze în cele din urmă, dar a făcut multe. Mi-a ascuns multe datorii. Eu am preluat un club care nu avea nimic, doar culorile şi numele. Am bătut în cele din urmă palma cu Copos, pentru o echipă retrogradată”, a spus Cristescu, la Look Sport.
„Am lăsat 1,5 milioane de euro în contul Rapidului şi am predat echipa lui Moraru, care nu a cheltuit niciun ban în plus şi a dus echipa în liga a patra. M-am dus apoi la el, când echipa era în liga a patra şi mi-a cerut cinci milioane de euro! Foarte urât, urât de tot. Nu mai contează nimic, am reuşit cumva să salvăm Rapidul. Şi vă mai spun ceva: Rapid există azi datorită galeriei sale! Mergem în deplasare şi avem 2-300 de fani, iar echipa gazdă două sute”, a mai afirmat Cristescu, în ziua în care giuleștenii s-au despărțit de Florin Manea.
Un mare fan al Rapidului, omul de afaceri este convins că bucureștenii vor reveni în Liga 1, cu o victorie la Mioveni.
”Iubirea pentru Rapid nu poate fi explicată în cuvinte. Rapid înseamnă enorm pentru noi, mai presus de orice. Iubesc Rapid pentru că m-am născut acolo. De la doi ani sunt pe toate stadioanele unde joacă Rapid. Am amintiri fantastice, imposibil de explicat. Dacă astăzi câştigăm la Mioveni suntem promovaţi, 100%”, este sigur Cristescu.
CS Mioveni – Rapid se joacă marți, 7 iulie, de la ora 20:00, iar partida va fi transmisă în format LIVE TEXT și pe liga2.prosport.ro.
Foto: Telekom Sport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER