Îl pierde gratis Gigi Becali pe Adrian Șut, mijlocașul dorit de Trabzonspor? Anunțul impresarului fotbalistului de la FCSB e clar: „Atât mai are contract!” | EXCLUSIV

Adrian Gheorghe Sut si Gabriel Cristian Iancu in meciul de fotbal dintre FC U Craiova si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 13 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Presa din Turcia a anunțat că Gigi Becali riscă să îl piardă gratis pe Adrian Șuț, cel care ar intra în ultimele șase luni de contract cu FCSB, dar impresarul mijlocașului roș-albaștrilor, Florin Vulturar a negat categoric acest lucru.

Adrian Șut este unul dintre fotbaliștii pentru care Gigi Becali a purtat negocieri în vederea vânzării la Trabzonspor, dar cele două părți nu au auns la un acord. „Nu ne-am înţeles. Ei au venit cu o ofertă de două milioane de euro. Eu fără trei milioane nu îl dau pe băiatul ăsta în Turcia. Mi-au spus că cel care l-a urmărit pe Şut e cel mai mare specialist. El îşi face treaba, ţac-pac, ţac-pac, o ia, o dă, cum îmi place mie”, a spus Gigi Becali, potrivit as.ro.

Îl pierde gratis Gigi Becali pe Adrian Șut, mijlocașul dorit de Trabzonspor? „Nu se pune problema de așa ceva!”

Ulterior, presa din Turcia a semnalat că Adrian Șut ar rămâne liber de contract la vară, deoarece nu dorește să își mai reînnoiască contractul cu FCSB. „Adrian Șut vrea să-și continue cariera în afara României. Mijlocașul de 23 de ani a refuzat să-și reînnoiască contractul, care va expira la finalul sezonului. Dacă FCSB nu semnează cu o echipă în ianuarie pentru Șut îl poate pierde gratis la finalul sezonului”, au anunțat turcii de la 61trabzonhaber.com.

Florin Vulturar, impresarul lui Adrian Șut a vorbit pentru ProSport despre situația contractuală a jucătorului său.

„Am văzut că a apărut o infromație în Turcia despre Adrian Șut, că ar rămâne liber în șase luni. Nu se pune problema de așa ceva. El mai are contract doi ani și jumătate cu FCSB și nu va pleca fără o sumă importantă de transfer”, a declarat Florin Vulturar.

În acest moment, Adrian Șut, 23 de ani, este cotat pe transfermarkt la 900 de mii de euro.

Publicat: 16 12. 2022, 18:40