Ileana, soția lui Adrian Mititelu, mesaj războinic după ce FC U Craiova a promovat. „Adi, acei oameni răi au crezut că așa te vor readuce la tăcere!”
FC U Craiova a reușit să promoveze în Liga 1 de pe primul loc în clasamentul play-off-ului ligii secunde, iar Ileana, soția lui Adrian Mititelu, a postat un mesaj războinic pe contul său de Facebook.
Ileana Mititelu a reacționat după ce FC U Craiova a promovat în Liga 1, dar Adrian Mititelu nu a putut să se bucure alături de echipa sa pentru reușita de la finalul sezonului 2020 – 2021.
După ce oltenii au primit trofeul pentru câștigarea ligii a doua și Eugen Trică a plecat de la FC U Craiova, Ileana Mititelu a postat un mesaj emoționant pe contul său de Facebook și a făcut o serie de afirmații dure pentru oamenii care l-au închis pe Adrian Mititelu.
Ileana, soția lui Adrian Mititelu, mesaj războinic după promovarea în Liga 1 a celor de la FC U Craiova
„Adi, trebuia sa fim împreună în cea mai importantă și așteptată zi pentru tine, dar uite ca după 10 ani bunul Dumnezeu ți-a îndeplinit cea mai mare dorință a ta. Din păcate, acei oameni răi și fără suflet au reușit să îți ia această mare bucurie, crezând că așa te vor reduce la tăcere, luându-ți propria libertate, dar «Nu mor leii când vor câinii».
Ce nu știu ei este ca tu ești omul care nu renunța niciodată pentru că ai un caracter foarte puternic și ești un mare luptător. Te așteptăm acasă cât mai repede și mai puternic decât te știm cu toții! Felicitări pentru această mare bucurie pe care ai oferit-o tuturor acelor care iubesc această echipă adevărată! Te iubim enorm”, a scris Ileana Mititelu, pe contul său de Facebook.
Adrian Mititelu, eliberat în iunie?
Adrian Mititelu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în procesul în care a fost învinuit de DNA la transferul lui Mihai Costea la FCSB în 2020. Mititelu Jr. a transmis că sunt șanse ca tatăl său să fie eliberat în luna iunie și a explicat că a făcut o contestație în baza unei legi promulgate de Klaus Iohannis.
„Dacă totul decurge bine, ar putea fi eliberat în iunie. A făcut contestație în baza unei legi promulgate de domnul Iohannis. Poate ieși pentru că nu există prejudiciu în cazul lui. Dacă lucrurile merg ca până acum, mai are 11 luni de executat. El este foarte implicat la echipă, vorbește mereu cu jucătorii, cu cei din staff și cu cei din conducere”, a spus Adrian Mititelu Jr.