„Va fi greu pentru Rapid să se bată la play-off!”. Ilie Dumitrescu, despre problemele pe care le va întâmpina formația giuleșteană
Ilie Dumitrescu, fostul jucător al Stelei, a vorbit despre problemele pe care Rapid le va întâmpina în Liga 1.
Rapid a revenit în primul eșalon după ce, în sezonul trecut de Liga 2, a terminat pe locul secund.
În prima etapă de Liga 1, Rapid o va întâlni, acasă, pe Chindia Târgoviște.
Ilie Dumitrescu, despre problemele pe care le va întâmpina în Liga 1
Fostul fotbalist susține că mai mulți jucători de la Rapid vor avea nevoie de timp de acomodare la nivelul Ligii 1, însă consideră important faptul că formația giuleșteană a transferat fotbaliști cu experiență, în această vară.
„Va fi greu pentru Rapid să se bată la play-off. Jucătorii precum Sefer și Hlistei vor avea nevoie de timp de acomodare la Liga 1, dar va conta atitudinea jucătorilor cu experiență.
Au venit niște lideri în vestiar, contează să ai asemenea jucători. S-a mișcat bine Daniel Niculae, poate putea să-l aducă și pe Herea. Va fi nevoie de ceva timp ca echipa asta să aibă exprimare, vor apărea 5-6 jucători noi în primul 11. Mie îmi place foarte mult de Sefer”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Junior Morais, prima reacție după ce s-a înțeles cu Rapid
Junior Morais a reacționat, pentru ProSport, după ce a revenit în România și s-a înțeles cu Rapid București.
„Am vorbit cu Nico, am stat o oră cu el și mi-a explicat tot, mi-a zis proiectul care e la Rapid și mi-am dat OK-ul și aștept să ajung cât mai repede să semnăm contractul, să pot să mă antrenez, să văd grupul, băieții, să încep acest nou drum pentru mine. Sunt jucători contra cărora am jucat și cu unii alături de mine, dar aștept să facem o echipă frumoasă, să putem îndeplini obiectivul, să fie totul ok pe final”, a spus Junior Morais, pentru ProSport.