Ilie Dumitrescu e savuros când vine vorba de Hagi: „Era ‘criminal’. Comparați-l și pe Coutinho cu el. E diferență clară”
Ajuns la 50 de ani, Ilie Dumitrescu a dezvăluit cât ar valora Gică Hagi, ca jucător, în zilele noastre. Actualul analist de la Digi Sport îl laudă pe fostul său coleg din „Generația de Aur”, pe care-l compară cu marile nume din prezent ale fotbalului mondial:
„Hagi? Ar valora peste 100…150 de milioane de euro ar face Hagi, fără probleme! Luați voi jucători de peste 100 de milioane, gen Pogba sau Dembele, și vedeți și ce făcea Hagi! Credeți că se vindea Hagi cu 150 de milioane? Era ‘grav’ rău de tot Hagi! S-au dat câte 80 de milioane și pe jucători de la Valencia, de la Villarreal. Comparați-l și pe Coutinho cu Hagi! E diferență clară, Hagi era „criminal””, a spus Dumitrescu pentru gsp.ro.
În cariera sa de fotbalist, Hagi a evoluat pentru Farul Constanța, Sportul Studențesc, Steaua, REal Madrid, Brescia, FC Barcelona și Galatasaray. Pentru a-l legitima pe Hagi, cea mai mare sumă a plătit-o formația de pe Santiago Bernabeu, aproximativ 4,3 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Ultimul meci al lui Gică Hagi pentru echipa națională a României a fost la EURO 2000, în meciul cu Italia din cadrul sferturilor de finală, pierdut de tricolori cu scorul de 2-0. Atunci, „Regele” a fost eliminat după 59 de minute.