După ce Gigi Becali a explicat că se implică la echipă, hotărând și schimbările, la adresa antrenorului vicecampioanei Ligii 1 Betano s-au înmulțit criticile. Acum, Ilie Dumitrescu, fost mare jucător al roș-albaștrilor, dar și antrenor sub conducerea lui Becali, a avut un mesaj tranșant pentru Nicolae Dică.
„Eu sunt un exemplu pentru copiii mei!”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, chestionat despre subiect. El a continuat: „Nu, eu sunt un exemplu, eu nu am cum să fiu așa. Eu pentru copiii mei sunt așa, eu nu pot accepta ca cineva să-mi facă… De aceea eu îl admir pe Dică! De ce? Pentru că are forța psihică de a îndura tot ce se întâmplă acolo…Îl admir pe Dică pentru că dovedește că-și dorește foarte mult să ia campionatul cu Steaua„.
Ilie Dumitrescu știe exact unde se implică Becali și a spus recent: „Un lucru este cert. Antrenorul este cel care se ocupă de ședințele de pregătire, de detaliile tactice, de ciclul săptămânal, organizarea de joc pe ambele faze.
Vă spun eu unde intervine Gigi! Nu joacă ăla în dreapta, vreau să joace X! Păi, domne”, stai că nu știu ce, nu știu cum. E, acolo e problema. Și atunci e o situație delicată.
De ce spun asta? Pentru că Dică poate nu gândește la fel. Poate că Dică ar fi apelat la o altă soluție. Asta, apropo de acea declarație prin care a spus că-și dorește puțin mai multă libertate în deciziile sale”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER