Ilie Dumitrescu, mesaj sec pentru Dică: „Ce să înțeleg? A fost un plan?”

Poli Iași – FCSB s-a încheiat cu victoria trupei lui Dică cu 2-1, dar Ilie Dumitrescu, fost jucător și antrenor al roș-albaștrilor, a semnalat lacune în joc.

„Acum o lună, o lună și ceva, un lucru era evident. Steaua juca foarte bine în prima repriză. Juca foarte bine, un joc în viteză, foarte bine elaborat, cu acțiuni, cu o dinamică foarte bună de joc. Numai că, după minutul 60 erau ceva probleme. Și la acel moment am pus niște întrebări, am semnalat”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Fosta glorie a roș-albaștrilor a continuat: „Adevărat, au fost probleme de efectiv sezonul acesta la Steaua. Este pentru prima dată când un antrenor se confruntă cu astfel de probleme. La un moment dat erau 6 sau 7 jucători titulari cu diverse probleme. Problemele de la genunchi și glezne nu pot fi puse pe pregătire, dar leziunile fibrilare de acolo apar. La Iași, am văzut o reacție foarte bună a echipei în repriza a doua, ceea ce poate înseamna că echipa a crescut”.

„Ce să înțeleg? Că a fost un plan ca echipa să ajungă după 13 sau 14 etape la un ritm foarte bun? Ce cifre îmi dădea mie Dică în trecut cu 117, 118 km… Depinde și în ce ritm faci kilometrii ăștia. Dacă-i faci în 2/4 nu bați pe nimeni. Dar, acum mi-a plăcut echipa în repriza a doua și am puterea să o spun. Bravo, felicitări, dar trebuie să vedem că echipa aceasta va crește”, a mai spus acesta.

Publicat: 29 11. 2018, 09:31
Actualizat: 29 11. 2018, 09:32