Ilie Dumitrescu știe de ce jucătorii lui FCSB n-au strălucit în meciul cu FC Bihor din Cupa României Betano. „Eu îi înțeleg!”
FCSB a învins-o pe FC Bihor Oradea în prima etapă din grupele Cupei României Betano, scor 2-0, le-a găsit scuze jucătorilor lui Elias Charalambous pentru faptul că nu au strălucit miercuri seara.
Ilie Dumitrescu știe de ce jucătorii lui FCSB n-au strălucit în meciul cu FC Bihor din Cupa României Betano
FC Bihor Oradea – FCSB s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 0-2, iar Ilie Dumitrescu a explicat de ce jucătorii vicecampioanei României nu au fost atât de implicați la partida din grupele Cupei României Betano.
Fostul internațional român crede că jucătorii lui Gigi Becali s-au menajat pentru a nu risca vreo accidentare serioasă la partida cu FC Bihor Oradea. Acesta este și motivul pentru care Tavi Popescu, jucătorul obișnuit să creeze panică în careul adversarilor lui FCSB, nu a ieșit la fel de mult în evidență.
„Un antrenament cu public, a fost un meci simplu. Este și normal ca jucătorii importanți să se menajeze, să nu intre în contacte. Eu îi înțeleg pe jucători. Este diferență mare.
Te așteptai de la un Tavi Popescu să ia acțiuni individuale, de la Miculescu, dar Ovidiu Popescu ce să facă? Lixandru, Djokovic, la fel.
E normal să joci simplu și să nu te expui, să te menajezi, pentru că rezultatul și adversarul îți permit. Repet, antrenament bun pentru FCSB. E extraordinar să gestionezi un meci ca ăsta, să ai un antrenament fără probleme. Înseamnă că echipa e la un nivel foarte bun”, a declarat Ilie Dumitrescu, conform Digisport.
Echipele de start de la FC Bihor Oradea – FCSB
FC Bihor (5-3-1-1): Pînzariu – C. Jurj, T. Paublusztig, Bactăr, R. Farcaș, L. Ioviță – R. Gunie, B. Vasile, I. Ban – Al. Serian – S. Jurj
Rezerve: R. Bob – F. Drăgan, A. Popa, Hosu, Chitșs, Calugher, Al. Stoian, Militaru, D. Stan
Antrenor: Florin Farcaș
FCSB (4-3-3): A. Vlad – V. Crețu, Ngezana, Haruț, Cr. Ganea – Djokovic, Lixandru, Gogescu – Radaslavescu, Miculescu, Oct. Popescu (cpt.)
Rezerve: Udrea – Panțîru, Șut, Compagno, Pandele, Ov. Popescu, Olaru, Pantea
Antrenor: Elias Charalambous
FCSB face parte din Grupa C din Cupa României Betano, alături de Oțelul Galați, Dinamo București, FC U Craiova, Bihor Oradea și Zalău, iar după prima etapă se află pe locul doi, cu trei puncte, la egalitate cu echipa lui Dorinel Munteanu, doar că roș-albaștrii au un golaveraj mai slab.
Pentru FCSB urmează meciul de „acasă” cu U Cluj, în etapa a 11-a din Superliga, luni, 2 octombrie, ora 21.00, Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.