Ilie Dumitrescu, vedetă în New York Times: „Știam totul despre el, dar aveam nevoie de o confirmare”
Ilie Dumitrescu a devenit personajul principal într-un material realizat de New York Times. Americanii au analizat Campionatul Mondial din Rusia din perspectiva scouterilor, iar concluzia este una clară. Echipele mari ale Europei și-au creionat deja lista de achiziții, astfel că indiferent de randamentul pe care jucătorii l-au avut la turneul final, e greu ca un club să reacționeze la cald și să transfere pe baza prestațiilor de la Mondial.
Transferul actualului expert Digi Sport la Tottenham s-a produs în 1994, după ce antrenorul londonezilor, Osvaldo Ardiles, a fost impresionat de jocul românului. „Mi-a plăcut foarte mult de el și am decis să-l cumpărăm imediat”, a spus antrenorul, conform sursei citate. Ardiles a recunoscut că Ilie Dumitrescu l-a impresionat în vara lui ’94, motiv pentru care nu a mai stat pe gânduri și le-a cerut conducătorilor să-l transfere. Pe lângă Ilie Dumitrescu, Gică Popescu și Jürgen Klinsmann au fost de asemenea transferați de Spurs la finalul Mondialului organizat de Statele Unite.
Secundul lui Osvaldo Ardiles, Steve Perryman, a rememorat transferul lui Ilie Dumitrescu din 1994: „Atât eu, cât și Osvaldo, l-am urmărit pe Ilie Dumitrescu din timpul sezonului, nu doar la Cupa Mondială. Știam totul despre el, dar aveam nevoie de o confirmare. Modul în care a jucat la turneul final ne-a convins să-l transferăm.”
- La Campionatul Mondial din 1994, Ilie Dumitrescu a reușit o dublă în meciul de poveste cu Argentina, câștigat cu 3-2 de România. Victoria ne-a propulsat în sferturi, unde Suedia ne-a eliminat la loviturile de departajare. Partida dintre România și Argentina a fost votată drept cea mai frumoasă din istoria Cupei Mondiale, într-un sondaj realizat de FIFA.
Jurnaliștii de la New York Times au aflat că toate cluburile mari și-au trimis scouteri la Campionatul Mondial, dar au făcut acest lucru mai mult pentru a onora cea mai importantă competiție din lumea fotbalului. „În medie urmărim un jucător timp de șapte ani, după care luăm o decizie în privința sa. Nu există vreun jucător la Campionatul Mondial care să reprezinte o nebuloasă pentru noi. Cu toții au fost monitorizați de-a lungul timpului. Ești obligat să urmărești un jucător pentru mai mulți ani, nu doar la Campionatul Mondial. Aici e doar zgomot. Meciurile internaționale au un ritm diferit. E dificil să aștepți până în iulie pentru a-ți definitiva lotul”, a spus un scouter englez, pentru New York Times.
După Campionatul Mondial din 1994, mai mulți jucători au făcut pasul spre prima ligă din Anglia. Marc Hottiger și Philippe Albert au semnat cu Newcastle, Daniel Amokachi a ajuns la Everton, iar Nottingham Forest l-a transferat pe Bryan Roy.
În materialul realizat de New York Times este explicat și transferul lui James Rodriguez la Real Madrid. După ce columbianul a impresionat la Cupa Mondială din 2014, când a marcat un gol de generic contra Uruguayului, Florentino Perez a decis să-l transfere pe mijlocaș. Real Madrid îl monitoriza de ceva timp pe James, dar Perez a mizat pe altceva. A mizat pe imaginea foarte bună care s-a creat în jurul columbianului, astfel că venirea sa la Madrid a fost mai mult o decizie de marketing. James era dorit de numeroase echipe la momentul respectiv, astfel că Florentino Perez a mers pe ideea unei lovituri de imaginea, nu s-a gândit cât de mult ar putea James să ajute echipa.