Academica Clinceni a pierdut două puncte cu Hermannstadt, iar Ilie Poenaru a făcut scandal și a acuzat dur arbitrajul, după ce echipa sa a avut un gol anulat în meciul de Călărași, care s-a încheiat fără vreun gol.
Tehnicianul este cu gândul la play-off și spune că s-a săturat de erorile de arbitraj, după remiza dintre Clinceni și Hermannstadt, scor 0-0.
Ilie Poenaru este deranjat că nu se iau măsuri în privinaț arbitrajelor, dar știe și unde au greșit jucătorii de la Academica, în partida de duminică seara.
„Mi-am propus de foarte multe ori să nu mai discut arbitrajul, dar indiferent de cum jucăm, ne-am săturat să tot intervină arbitrii. Este al doilea meci după cel de la Voluntari când tușierii decid meciul. Astăzi, din nou, am avut un gol incorect anulat și am pierdut două puncte. Astăzi am jucat slab, nu am arătat nimic, dar am fi putut să avem 3 puncte și să pregătim în liniște următorul meci.
Nimeni nu ia nicio măsură în privința arbitrajului, nu știu până unde am putea să mergem. Dar asta nu scuză jocul nostru. Ne-a lipsit agresivitatea, luciditatea, nu ne-am creat ocazii de a marca. Am întâlnit o echipă bună, dar suprafața de joc a contat. Din păcate, atât am putut azi”, a declarat Ilie Poenaru, după remiza cu Hermannstadt.
Chunchukov a scăpat singur către poarta lui Cristiano și a reușit să-l învingă pe portarul formației din Sibiu, însă golul celor de la Clinceni a fost anulat incorect.
Asistentul care se afla pe acea parte a terenului, Ferencz Tunyogi, a semnalizat eronat o poziție în afara jocului, deși atacantul bulgar de la formația ilfoveană era scos din ofsaid de Ousmane Viera, fundașul lui Hermannstadt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER