Academica Clinceni are planuri mari după victoria cu Poli Iași, scor 2-1, iar Ilie Poenaru promite că echipa sa va fi la înălțime în play-off, în marile meciuri cu FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului regular, cei de la Clinceni sunt practic calificați în play-off, dar Ilie Poenaru așteaptă o victorie și cu Dinamo, care se pregătește de play-out.
Duelul dintre Clinceni și Iași a fost Live Video Online pe prosport.ro.
„Este a doua oară când trăiesc acest moment, după promovarea în Liga 1. A fost aceeași situație, am promovat în penultima etapă. Am trăit meciul la intensitate maximă, dar am crezut după ce ei ne-au dat gol la singura fază, în care am fost lipsiți de reacție. Le-am transmis la pauză anumite lucruri, după ce am fost temători din cauza presiunii. Apoi, ne-am descătușat și Iașiul nu ne-a mai pus vreo problemă. Mă bucur că schimbările au dat roade și se vede că Markovic, cu kilograme în plus, are calitate.
Am rupt șirul de eșecuri și semieșecuri și ne-am mai bucurat și noi după ceva timp. Sper să ne liniștim, mai avem un meci cu Dinamo și trebuie să câștigăm. Dacă rămânem în play-off, altfel va arăta echipa și o să vedeți că vom juca un fotbal foarte bun. Vor avea probleme mari cu noi echipele care vor să câștige campionatul”, a spus Ilie Poenaru, euforic după ce Academica Clinceni a ajuns la un pas de play-off.
După victoria grea obținută în fața celor de la Poli Iași, Academica Clinceni a ajuns pe locul cinci, cu 41 de puncte și într-un procent foarte mare va juca în play-off-ul Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER