Ilie Poenaru se gândește să demisioneze de la Academica Clinceni după remiza cu CS Mioveni. „Mă gândesc să plec. N-ai voie să ratezi așa”

Ilie Poenaru reactioneaza in meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si CS Mioveni, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, luni 30 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ilie Poenaru se gândește să demisioneze după remiza cu Mioveni. Echipa sa, Academica Clinceni, este singura din Liga 1 care nu a reușit nicio victorie în primele șapte runde.

S-a vorbit în mai multe rânduri despre posibilitatea înlocuirii lui Ilie Poenaru, însă conducătorii ilfovenilor i-au acordat alte câteva etape de clemență. A adus două puncte în ultimele două runde, prea puține chiar și pentru pretențiile antrenorului de 45 de ani.

Două puncte cu Chindia Târgoviște și CS Mioveni, echipe ce par accesibile pe foaie. Cu siguranță, Ilie Poenaru și-ar fi dorit mai multe puncte din aceste dueluri.

Ilie Poenaru se gândește să renunțe la Academica Clinceni

Academica Clinceni a remizat cu CS Mioveni, scor 1-1, luni, pe stadionul „Dinamo”, la capătul unui meci nebun. Denis Ventura a deschis scorul în minutul 18 pentru Clinceni, iar Alexandru Buziuc a restabilit egalitatea din penalty în minutul 77.

În minutul 88, argentinianul Cascini a ratat o lovitură de la 11 metri, care ar fi putut să aducă celor de la Clinceni primul succes al sezonului. Nu a fost să fie așa, iar Ilie Poenaru se gândește serios să își dea demisia.

„Ne batem singuri, cum ne place nouă. Prima repriză a fost în totalitatea noastră, trebuia să avem 3-0 la pauză, am ratat cu lejeritate. N-ai voie să ratezi de maniera asta! În a doua repriză n-am înțeles de ce ne-am retras atât de mult, ei nu ne puneau nicio problemă. Trebuia doar să pasăm, să ținem mingea la mijloc. N-am făcut asta și s-a ajuns unde s-a ajuns, ăsta e fotbalul, nici norocul nu mai ține cu noi. Am arătat bine doar în prima repriză, după pauză am fost total schimbați. Trebuie să ne asumăm aceste momente, suntem toți vinovați. Dacă ești fotbalist te adaptezi pe orice suprafață, nu este o scuză că ne tot plimbăm.

Mă gândesc să plec, o să vedem, vom discuta. Am avut o discuție înainte de meciul cu Chindia, sunt aici, dar vom discuta. (Dacă regretă rămânerea la Clinceni, în vară) Mă abțin”, a declarat Ilie Poenaru, la finalul meciului cu CS Mioveni.

Publicat: 30 08. 2021, 20:57
Actualizat: 30 08. 2021, 21:36