Ilie Stan (53 de ani), antrenorul echipei Gloria Buzău, din Liga 2, a explicat de ce crede că s-a retras Gigi Becali din viața publică.
Antrenorul român a colaborat cu Gigi Becali la FCSB, în sezonul 2011-2012, și este de părere că patronul echipei din Liga 1 a realizat că nu este benefic să intervină în treaba antrenorilor.
Mai mult decât atât, Ilie Stan a declarat că acesta a fost motivul pentru care a ales să plece de la FCSB.
„La fel ca orice patron care bagă bani, îi place să se mai bage la echipă! De asta am și plecat… Eu am luat echipa de pe locul zece și am ajuns pe locul doi, iar atunci au apărut niște discuții și în urma lor eu am renunțat
Dacă el s-a decis acum să se retragă, înseamnă că și-a dat seama că nu e bine să se bage peste antrenori, că nu e bine să te bagi peste jucători. Trebuie să ai o relație bună cu ei, dar să fie o relație de finanțator-jucător, să fii cel care suține echipa, să oferi condiții, iar cei care sunt acolo să își asume responsabilitatea pentru rezultate și obiectivele trasate de conducere”, a spus Ilie Stan, potrivit Fanatik.
Gloria Buzău, echipa lui Ilie Stan, o va avea ca adversară pe FCSB în șaisprezecimile Cupei României. Meciul dintre cele două formații „roș-albastre” se va disputa în jurul datei de 28 noiembrie, pe terenul echipei din Liga 2.
Întrebat despre scandalul juridic dintre FCSB și CSA Steaua București, Ilie Stan a evitat elegant subiectul și a adus vorba despre noua arenă din Ghencea pe care este nerăbdător să o viziteze.
„Nici măcar nu mă interesează! Singurul lucru care mă doare e că trebuie să fie o singură echipă! Acum, în viitorul apropiat, să sperăm că se va deschide și Templul fotbalului românesc pentru mine, stadionul Ghencea! Pentru mine Steaua București e pe stadionul Ghencea.
Sunt sigur că se va umple stadionul la primul joc care o să se joace acolo. Din ce am văzut, pare cel mai frumos stadion din România! E mai cochet, dar trebuie o echipă care să vină acolo să reia tradiția și performanțele pe care le-a făcut Steaua București”, a mai spus Ilie Stan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER