Imagini dezolante din „Ștefan cel Mare”! Starea jalnică în care a ajuns stadionul Dinamo și cum arată masa presei | SPECIAL

Imagini dezolante din „Ștefan cel Mare”! Starea jalnică în care a ajuns stadionul Dinamo și cum arată masa presei | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul lui Dinamo arată din ce în ce mai rău, iar o parte dintre fanii care au asistat la meciul cu FC Botoșani (1-2) probabil că nu vor mai reveni curând în „Ștefan cel Mare”.

Dinamo pierde meciuri pe bandă rulantă, dar nici condițiile din „Groapă” nu sunt deloc bune, în condițiile în care nimeni nu mai face curățenie măcar săptămânal. În plus, roș-albii au avut probleme mari și cu nocturna, fiind la un pas să piardă la „masa verde” partida cu formația antrenată de Marius Croitoru.

„Câinii” au mari probleme cu banii și nu-și permit să joace nici măcar derby-urile pe Arena Națională, stadion care a arătat decent la meciurile pe care le-a jucat aici Rapid și FCSB.

Imagini horror de pe stadionul Dinamo! Cum arată masa presei

Lucrurile merg pentru Dinamo cum nu se poate mai rău. Condițiile pe care le oferă acum arena din „Ștefan cel Mare” sunt jalnice, chiar și în zona VIP.

Jurnaliștii care asistă la meciurile „câinilor” și la partidele celor de la Academica Clinceni au serioase probleme în a-și face meseria așa cum trebuie, așa cum reiese din fotografiile distribuite pe Facebook de jurnalista Dochița Moșoianu.

Scaunele sunt foarte murdare, unele dintre ele sunt chiar rupte, iar laptopul ar trebui să-l ții în brațe.

Sticlele de suc și de bere nu mai sunt strânse de nimeni (foto), iar arena din centrul Capitalei a a ajuns o veritabilă sursă de infecție pentru spectatorii prezenți.

Audiența de pe stadionul Dinamo a scăzut treptat: dacă la începutul campionatului în jur de 5.000 de fani veneau la meciuri, acum sub 2.000 de oameni mai asistă la partidele unei echipe care pare condamnată la retrogradare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×