Stadionul Steaua este aproape de a fi dat în folosință, iar ultimele imagini făcute publice sunt spectaculoase.
Compania Națională de Investiție a făcut publice noi fotografii cu stadionul din Ghencea, iar steliștii sunt nerăbdători ca arena să fie inaugurată, iar pandemia de coronavirus să dispară încet încet și suporterii să poată reveni în tribune.
Gazonul de pe Stadionul Steaua arată impecabil, însă va mai dura ceva până ce arena va găzdui meciuri de fotbal.
De asemenea, băncile de rezerve, nocturna, sistemul audio și scaundele și fotoliile de la tribuna oficială au fost instalate.
Mai mult decât atât, în urmă cu o săptămână, pe Stadionul Steaua a avut loc un spectacol de lumini impresionant.
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat că Stadionul Steaua va fi gata în luna septembrie, dar inagurarea ar putea avea loc în anul 2021. Conform jurnaliștilor de la „Observatorul Militar”, primele meciuri din Ghencea se vor juca în luna aprilie a anului 2021. Partida inagurală de pe arena din Ghencea ar putea avea loc pe 9 aprilie, exact data la care a fost inaugurat vechiul stadion în 1947.
În cazul în care meciul inaugural de pe noul Stadion Steaua va avea loc pe data de 9 aprilie 2021, șansele ca la partidă să poată participa și spectatorii sunt mari, toate acestea deoarece cazurile de COVID-19 din țara noastră vor scădea până atunci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER