Imaginile care bagă spaima în ultraşi: mascații au intrat peste suporterii din Peluza Sud Steaua, care loviseră jandarmii la meciul cu Dinamo! | VIDEO

Membrii Peluzei Sud CSA Steaua București, reținuți de mascați. Au fost arestați ultrașii care au lovit jandarmii la derby-ul cu Dinamo
Vezi galeria foto - 4 poze

Imaginile în care membrii Peluzei Sud Steaua au lovit cu brutalitate jandarmii la derby-ul cu Dinamo, din 9 septembrie, au șocat. Acum, vinovații au fost identificați. Polițiștii și procurorii i-au prins pe huligani, șapte la număr.

Respectivele persoane au fost săltate din case de „mascați”. Pe numele suporterilor vinovați a început urmărirea penală.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă faţă de cei șapte inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Imaginile care bagă spaima în ultraşi: mascații au intrat peste suporterii din Peluza Sud Steaua, care loviseră jandarmii la meciul cu Dinamo!

Ce s-a întâmplat? „La data de 09.09.2022, în jurul orei 22:20, la un meci de fotbal, mai multe persoane au dorit să se deplaseze din perimetrul destinat locurilor lor către perimetrul suporterilor echipei adverse, forţele de ordine fiind nevoite să intervină pentru a stopa această deplasare. În acest context, persoanele cercetate au lovit forţele de ordine cu diverse obiecte, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică”, specifică Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Sursa citată mai arată, potrivit gandul.ro: „La data de 12.12.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, cu sprjinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, precum şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului BucureştiBrigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, au pus în executare 7 de mandate de percheziție domiciliară şi 8 mandate de aducere a unor persoane față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, faptă prev. de art. 257 al. 1, al. 4 C.pen. rap. la art. 193 al.1 C.pen. şi tulburarea ordinii si liniștii publice, faptă prev. de art. 371 C.pen”.

Aici Video percheziții la membrii Peluzei Sud CSA Steaua București

Publicat: 16 12. 2022, 12:05
Actualizat: 16 12. 2022, 12:54