Impresara lui Mutu a dezvăluit motivul „divorțului” de FC Voluntari
Soția lui Laurențiu Reghecampf, cea care îl reprezintă pe Adrian Mutu, a dezvăluit motivul pentru care „Briliantul” s-a despărțit de FC Voluntari. În direct, la Digi Sport 1, impresara a explicat de ce colaborarea dintre cele două părți s-a încheiat atât de repede, și a presărat ironii la adresa primarului Florentin Pandele: „Nu ai cum să concurezi cu Gigi Becali. Primarul de la Voluntari e o copie proastă a patronului de la FCSB. Gigi știe fotbal, dacă vrea dă 5 milioane de euro a doua zi. Nu poți face asta, e Adrian Mutu. E un nume în fotbal.„
„El a plecat de acolo pentru că nu a aceptat niciodată nimic în vestiarul lui: «Eu sunt antrenor aici, tu îți conduci primăria, finii tăi conduc celelalte afaceri». Acolo e o cumetrie dintr-asta de pe vremuri. Pe mine mă sună jucătorii. Nu mai știu cine este antrenor. Nu este un mediu normal pentru o echipă care își dorește performanță”, a mai adăugat aceasta.
Adrian Mutu a fost numit astăzi noul atrenor al echipei de rezerve al celor de la Al-Wahda, unde Laurențiu Reghecampf antrenează prima reprezentativă, din liga 1 a Emiratelor Arabe Unite. Pe 14 arpilie, „Briliantul” a fost învestit în funcția de antrenor al clubului ilfovean, după ce fostul tehnician, Claudiu Niculescu, a demisionat, club la care a rezistat numai două luni.
Articol scris de Cristinel Roșu