Situația nu e deloc una lipsită de tensiune la FCU Craiova, club care a retrogradat în Liga 2 a României, deși avea un loc mai degrabă de play-off. Din rândul vedetelor la care nu a renunțat Adrian Mititelu continuă să facă parte Juan Bauza și William Baeten.
Cei doi fotbaliști sunt doriți de FCSB și CFR Cluj, în special, care a și ajuns la un acord pentru împrumutul lor cu Mititelu, dar sursele ProSport susțin că tratativele sunt tergiversate chiar de jucători. Mai precis de către agenții lor, care vor să îi ia de la club pe o sumă infimă în această vară sau gratis în vara viitoare, când le expiră contractele!
Lupta la titlu din Superliga a deschis o luptă aprigă și pe piața transferurilor. Ca să se asigure că Gigi Becali nu va triumfa și în noul sezon, Nelu Varga a decis să intre în forță în zona de mercato și a bătut palma cu Adrian Mititelu pentru împrumuturile lui Juan Bauza și William Baeten.
Până aici totul a decurs cât se poate de normal, doar că apoi a urmat cel mai greu aspect: convingerea celor doi fotbaliști să semneze cu echipa din Gruia.
Sursele ProSport susțin că negocierile sunt foarte dificile. Dan Petrescu îi dorește pe cei doi jucători la echipă, în special pe Baeten, dar le-a transmis acestora că nu îi va aștepta la infinit, ba dimpotrivă le-a fixat un deadline până la care să își ia hotărârea.
De ce nu s-ar duce Bauza și Baeten să joace la CFR, să se bată la titlu și să aibă salarii chiar mai mari decât la Mititelu? Din informațiile ProSport, agenții celor doi i-ar fi sfătuit să nu se grăbească și să pună presiune pe club în acest fel. Amândurora le expiră contractele în vara viitoare, iar impresarii speră că fie vor fi lăsați acum să plece pe sume derizorii, sub piața lor cu mult, fie vor pleca liberi de contract la anul. În oricare dintre situații, cu cât suma de transfer e mai scăzută, cu atât suma de comision și cea de semnătură sunt mai mari.
În acest joc al agenților și intereselor, Adrian Mititelu are o poziție categorică. „Nu știu ce e în capul lor. Poate că le bagă impresarii că pot pleca liberi sau pe sume de nimic. Eu cred că sunt doi fotbaliști de mare caracter, care apreciază ce a făcut clubul pentru ei și care vor semna prelungirile. Știu că deocamdată nu s-au înțeles cu CFR Cluj. Mă știți pe mine cum sunt și nu voi crea un precedent. Dacă nu vor prelungi contractele și nu vor pleca la Cluj, vor rămâne la Liga 2 până în vara viitoare. Și va fi un an foarte lung, vă dați seama. Nu o să cedez niciodată unor presiuni, dar cred că acum nu va fi cazul și Bauza și Baeten vor demonstra că au caracter așa cum cred eu”, a declarat Adrian Mititelu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER