După ce Gigi Becali a trimis mai multe ironii la adresa impresarului lui Bogdan Planic, Zvonko Milojkovic, acesta a reacționat. Agentul susține că latifundiarul din Pipera ar trebui să-i mulțumească, deoarece ar fi putut să-l ia de la echipă pe fundașul sârb la zece zile după semnarea contractului.
Mai exact, impresarul jucătorului de la FCSB acuză faptul că la LPF a fost înregistrat contractul dintre cele două părți doar în limba română, nu și în limba engleză, așa cum cere regulamentul.
„Domnul Gigi Becali trebuie să-mi mulțumească pentru că nu l-am luat după 10 zile, de când a semnat contractul, pentru că rămânea fără jucător și fără bani. Întrebați-l pe domnul Becali, în ce limbă este semnat contractul.
Mai sunt niște lucruri în contract. În loc să mă ironizeze, mai bine îmi mulțumea. Dacă contractul este semnat doar în limba română, cum l-a putut înregistra LPF”, a declarat Zvonko Milojkovic, la Digi Sport.
Jucătorii de la FCSB au intrat în cantonament la baza din Berceni vineri, 15 mai, iar Bogdan Planic s-a întors și el la vicecampioana României în cursul nopții de duminică spre luni.
Sârbul din apărarea vicecampioanei României a fost băgat în șomaj tehnic de Gigi Becali, dar Bogdan Planic s-a întors la FCSB după ce a făcut drumul de la Belgrad la Bucurșeti cu mașina, imediat după ce granița dintre Serbia și România a fost deschisă, anunță Fanatik.
Bogdan Planic a revenit la salariul său de 15.000 de euro pe lună după ce Klaus Iohannis, președintele României, a ridicat starea de urgență impus de pandemia de Covid-19, iar acesta va respecta programul impus de vicecampioana României.
Fundașul central a ajuns la baza din Berceni și se va antrena cot la cot cu ceilalți coechipieri ai săi, iar dacă el va fi apt 100% din punct de vedere fizic, atunci va fi titularizat de Bogdan Planic, anunță sursa citată mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER