Rapidul s-a înființat pe 25 iunie 1923, la un an și câteva zile distanță de primul meci disputat de echipa națională de fotbal a României, pe 8 iunie 1922, 2-1 la Belgrad cu Iugoslavia. La 100 de ani de Rapid, sărbătoriți astăzi, e firesc să privim spre încrucișarea destinului giuleștean cu povestea de centenar a tricolorilor. Pentru că, dincolo de o fărâmă statistică ce parcă ar fi putut întregi povestea, căci sunt 99 de fotbaliști care au jucat pentru România până acum în timp ce erau legitimați la Rapid, din flacăra alb-vișinie au pornit lumini trainice și nopți fierbinți de neuitat pentru naționala României și toți românii din spatele ei. ProSport te invită la o incursiune inedită în zestrea tricoloră a Rapidului!
Fundașul Vasile Chiroiu, originar din Comloșu Mare, județul Timiș de azi, e primul tricolor pe care l-a furnizat Rapidul! Se întâmpla pe 29 noiembrie 1931, partidă la Atena, în Cupa Balcanică. Selecționerul României era Constantin Rădulescu și, cu Chiroiu titular, tricolorii învingeau 4-2 pe Grecia, câștigând Cupa Balcanică la prima ei ediție! Vasile Chiroiu ajunsese chiar în acel an, 1931, la CFR București, unde avea să rămână până în 1934. Experiența lui în Giulești, după Poli și Banatul Timișoara, avea să fie urmată de perioade la CAO Oradea sau Ripensia, cu bănățenii devenind de două ori campion național și cucerind o Cupă a României. Pentru națională, Chiroiu avea să joace în 9 meciuri până la final de carieră.
Abia peste 4 ani, în 17 iunie 1935, alți doi giuleșteni aveau să continue parcursul alb-vișiniu spre tricolor. E vorba de Vintilă Cossini și Alexandru Cuedan, debutanți tot în Cupa Balcanică, la un Iugoslavia – România 2-0. Iată cum arată tabloul complet al fotbaliștilor care au debutat în tricoul României din postura de jucători ai Giuleștiului până în anul 1945, inclusiv, cu anul debutului:
Cu 13 goluri marcate pentru România în 16 meciuri din postura de fotbalist al feroviarilor, marele Iuliu Baratky este și golgheterul all-time al acestei categorii speciale, giuleșteni la națională. Jucător și apoi antrenor în Giulești, între anii 1936 și 1935, Baratky (foto jos) a cucerit 6 Cupe ale României cu Rapidul ca fotbalist, apoi alte două ca tehnician!
În primele decenii după al Doilea Război Mondial, avem unui flux tot mai mare de rapidiști la prima reprezentativă. Iată lista debuturilor până în 1960, când va începe o galerie de rapidiști cu cifre deosebite în istoria naționalei noastre:
Începând cu anii ’60, se evidențiază apariția tricolorilor giuleșteni cu cariere excepționale în contextul istoriei tricolore. Atunci debutează fotbaliștii care vor rămâne în prezent top 4 giuleșteni în tricoul României după numărul de meciuri: Rică Răducanu (41), Dan Coe (29), Culae Lupescu (20). Liță Dumitru (18). Tot de aici îi avem pe Sandu Neagu și Ion Ionescu, fiecare cu 4 goluri pentru națională din postura de rapidiști, pe locul 2 all-time la acest capitol după Baratky, la egalitate cu Ionel Ganea, cel care avea să performeze mult mai târziu.
Din 1972 urmează o pauză de 4 ani în care nu mai avem debuturi rapidiste. Abia în 1976, Nicolae Manea joacă în premieră sub tricolor. Și după el, un deceniu de secetă! Marian Rada (foto jos) leagă firul alb-vișiniu tocmai în 1986! Iată evoluția în continuare, cu doar trei nume până la sfârșitul comunismului în România, Revoluția din 1989:
Primii giuleșteni care au jucat pentru națională după Revoluție sunt Constantinovici și Dumitrașcu, ambii debutând în decembrie 1991, un amical al naționalei lui Mircea Rădulescu pierdut în Egipt, 1-3. Până în 2000 debutează și Ganea, al doilea golgheter all-time al Rapidului pentru România, dar și jucători exponențiali pentru acele decenii din fotbalul românesc și, unii, chiar pentru întreaga lui istorie:
În 1999, Rapidul cucerește al doilea titlu de campioană din istorie și se deschide în anii 2000 o nouă pagină de tricolori furnizați. Chiar 2000 setează și recordul: este anul cu cei mai mulți giuleșteni debutați all-time la prima reprezentativă, este vorba de 6 fotbaliști!
Din 15 noiembrie 2011, când Nicolae Grigore îmbracă pentru prima oară tricoul României, și până în 8 octombrie 2021, când debutează Alexandru Albu, timp de un deceniu nu mai avem giuleșteni care să intre în familia tricoloră! Explicabil, prin contextul șocurilor de tot felul prin care a trecut clubul, prin filtrul provocărilor și renașterilor care i-au nimbat și mai mult blazonul.
Așadar, Albu în 2021, apoi Antonio Sefer și Horațiu Moldovan (foto jos) anul trecut, sunt ultimii giuleșteni debutați la națională. Ultimul care a îmbrăcat tricoul României, firește, portarul Moldovan, în cele două meciuri din deplasare cu Kosovo (0-0) și Elveția (2-2), disputate chiar luna aceasta, în preliminariile EURO 2024.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER