Mihai Lixandru, jucătorul care a adus victoria FCSB-ului la Botoșani, a făcut, pentru a reuși în fotbal, compromisul subliniat de Mihai Stoica. După ce a terminat un liceu de elită din București și a luat o medie mare la Bacalaureat, aproape 9, mijlocașul a intrat la UTBC, însă a trebuit să-și „înghețe” studiile după ce a mizat, exclusiv, pe cariera din teren.
Mihai Lixandru (22 ani) reprezintă noua speranță din lotul celor de la FCSB. La Botoșani, în urma unui corner, mijlocașul a reușit să înscrie singurul gol al partidei și a adus victoria echipei sale printr-o lovitură de cap fermă.
Tânărul din lotul roș-albaștrilor este un produs al academiei din Berceni și reprezintă, conform patronului Gigi Becali, viitorul său pariu pentru un transfer profitabil în străinătate.
„Mi-a plăcut că am controlat jocul în permanență, mingea numai la noi, ocazii peste ocazii și când ne-am retras puțin, orice ocazie putea fi gol. Mi-a plăcut că l-am văzut pe Lixandru. Îmi pun baza în el, într-un an, doi, o să vedeți cine va fi. Tot auzeam de el, dar nu știam cine e”, a declarat latifundiarul din Pipera după meciul câștigat de vicecampionă, în deplasare, cu Sepsi, scor 5-2.
Mihai Lixandru, jucătorul de care Becali „a tot auzit”, a fost adus de la echipa Juniorul, gratis, după ce roș-albaștrii au achitat o compensație de formare în valoare de 2500 euro. În aceste condiții, profitul lui Becali pentru un eventual transfer în străinătate ar fi uriaș. Acționarul majoritar al FCSB a verbalizat, în stilul carateristic, strategia pe care și-a format-o în legătură cu Lixandru.
Ia să-l vedeți voi acum pe Lixandru. Că pe el tot eu l-am văzut un meci și am zis: ‘Bă, ăsta trebuie să fie fotbalist, trebuie să joace. Acum e marea întrebare: Djokovic, Ovidiu Popescu sau Lixandru? Trei pe un inter dreapta sau stânga. E bătaie pe postul ăla. Cred că o să merg pe mâna lui Lixandru. Banii contează!”, a transmis Becali pentru Fanatik
Înainte de a ajunge la Academia FCSB, tânărul fotbalist a mai trecut pe la CSS 6 (Clubul Spotiv Școlar nr. 6 București), iar Juniorul l-a împrumutat, pentru o scurtă perioadă, la Metaloglobus, tot la grupele de juniori, cluburile aflându-se, în acel moment, într-un parteneriat.
ProSport a discutat apropiați și foști antrenori de-ai jucătorului de la FCSB și, unanim, cu toții au transmis principala calitate a actualui mijlocaș. „Diferența a făcut-o prin muncă și disciplină. Nu a fost între primii dintr-o generație cu Ovidiu Perianu și Emilian Pacionel. Din acest val, el a reprezentat, poate, a cincea sau a șasea variantă a academiei pentru pozițiile de la mijlocul terenului”.
În acest sezon, Lixandru a strâns aproape 400 de minute în tricoul FCSB, asta după ce a revenit de la CS Mioveni, acolo unde a fost împrumutat și a evoluat în 30 de jocuri, partide în care a marcat un gol și a furnizat o pasă decisivă.
În strategia Academiei FCSB, în trecut, fotbalistul care a câștigat deja încrederea lui Becali și reprezintă o speranță pentru fanii FCSB a mai fost împrumutat la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, respectiv Gaz Metan Mediaș, undeformații la care a fost pregătit – și apreciat- de Flavius Stoican (Viitorul) și Mihai Teja (Gaz Metan).
„Un băiat inteligent”. Aceasta este o altă caracterizare transmisă reporterilor ProSport în prezentarea lui Mihai Lixandru. De aici am aflat și decizia pe care jucătorul în vârstă de 22 de ani a fost nevoit să o ia pentru a încerca să reușească în cariera de fotbalist. Cu rezultate foarte bune la învățătură, mijlocașul a fost nevoit să renunțe la studii, după ce și-a suspendat cursurile la una dintre facultățile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București. Înainte de a intra la UTCB, Lixandru a terminat un liceu de rang din București. Este vorba de Colegiul Economic A.D. Xenopol, cu o media mare la Bacalaureat, „aproape de 9”, după cum susțin apropiații fotbalistului.
Cel mai important pentru Popescu acum este fobalul. Am avut un jucător care a vrut să îl învoiesc ca să meargă la școală. L-am învoit și nu a ajuns fotbalist, deși avea foarte multe calități. Pe mine mă interesează fotbalul. Alexandru Pantea nu e bun la școală, dar dacă îl intrebi cine e fundaș stânga la Bayern Munchen și când e născut, știe. Eu, între a studia nu știu ce materie, chimie, și a studia Bayern, prefer să studieze Bayern. Nu mă interesează niciun factor perturbator, iar școala poate fi un factor perturbator!” – Mihai Stoica, august 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER