În lacrimi, Flavius Boroncoi a adus un lacăt la ultimul interviu acordat în Liga 1: „Îl pune pe poartă la Gaz Metan. Dacă vreodată se va face o echipă, o să le dau eu cifrul”

Gaz Metan Mediaș a pierdut în ultima etapă a play-out-ului Ligii 1, scor 0-3, contra celor de la Chindia Târgoviște.

Pe stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești, medieșenii au jucat ultimul meci din în Liga 1, din cauza faptului că echipa a retrogradat în eșalonul secund.

La finalul partidei, cu un lacăt în mână, Flavius Boroncoi a vorbit despre momentul istoric întâmplat în această seară și nu și-a mai putut controla emoțiile.

Flavius Boroncoi: „Fotbalul nu se termină la Gaz Metan” 

Antrenor pe finalul acestui campionat la Mediaș, Boroncoi nu și-a mai putut stăpânii emoțiile și a izbucnit în plâns.

Boroncoi consideră că tinerii jucători de la Mediaș vor putea ajunge mult mai sus, dar a explicat și de ce a venit cu lacătul la interviul de după partidă.

„Acum e un moment foarte greu, când știu că se închide totul la noi, când știu că nu o să mai fie Gaz Metan. Copiii au înțeles că trebuie să meargă pe alt drum, pentru că fotbalul nu se termină la Gaz Metan.

De ei depinde. A fost o perioada foarte grea, țin să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în momentele grele.

E un lacăt pe care eu mă duc să îl pun acum pe poartă la Mediaș, e un lacăt cu cifru, o să îl pun la poartă și dacă vreodată se va face o echipă, o să le dau eu cifrul. Dar cred că nu se mai face nimic.

Nu există cuvinte de supărare. Mulțumesc tuturor care au fost alături de noi.

Eu, sincer, nu știu ce o să fac, dar nu îmi fac probleme pentru mine, mă descurc. Mai degrabă îmi fac gânduri pentru copii, pentru că noi fiind în insolvență, ei o să aibă probleme, nu știu cum o să plece ei.

Eu sper să nu îi stopeze pe copii, pentru că au șanse și să îi lase să își vadă de viitorul lor. Sunt discuții cu antrenori, sunt impresari care sunt în jurul copiilor. Eu m-aș bucura pentru ei să meargă liniștiți, să aibă unde să joace. Le mulțumesc la toți că au fost alături de noi”, a spus Flavius Boroncoi.

Publicat: 13 05. 2022, 23:48
Actualizat: 13 05. 2022, 23:52