În spatele cortinei, la Dinamo, se pregătește planul B. Red&White vrea să-l schimbe pe Andrei Nicolescu din funcția de administrator special cu un coleg din acționariat. Perdea de fum sau un pas în spate pentru fostul șef de la Rapid? EXCLUSIV

Dan Gătăianțu, acționar în cadrul Red&White, ar putea prelua funcția lui Andrei Nicolescu. Între Eugen Voicu și colegul din acționariat relațiile par a fi din ce în ce mai reci. Totuși, mișcarea, dacă se va concretiza, pare a fi o perdea de fum în fața suporterilor, din spatele cortinei deciziile strategiei sportive să rămână tot în mâna avocatului care, în trecut, a condus Rapidul.

Dinamo a eșuat din punct de vedere sportiv în acest sezon. Șefii și-au asumat, la începutul sezonului, pozițiile 8-10, iar după ce a preluat poziția de administrator special de la Vlad Iacob, iar Ovidiu Burcă și Gabi Glăvan au demisionat, Andrei Nicolescu a spus că este răspunzător de rezultate până la sfârșitul sezonului, atât în fața suporterilor, cât și a acționarilor din Red&White.

Nicolescu ar putea preda mandatul de administrator special la SC Dinamo după finalul sezonului

Cum roș-albii sunt cu un pas și jumătate în liga secundă, în spatele cortinei se pregătesc noi strategii, iar Andrei Nicolescu este posibil să achite cu funcția pe care o deține, administrator special conform criteriilor insolvenței în care se află SC Dinamo 1948 SA.

În locul său, șefii ar propune o variantă interesantă. Astfel, Dan Gătăianțu, director financiar în cadrul Red&White 2022 Management și acționar în societatea care deține peste 80% din cota socială a SC Dinamo 1948 SA, ar fi pregătit pentru a primi această poziție care, în reorganizarea judiciară, este similară cu cea de președinte.

Sursele ProSport mai spun că această mișcare pare a fi preparată și ca o perdea de fum, pentru ca Andrei Nicolescu să pară că și-a plătit nota pentru eșecul sportiv. Să pară pentru că… din umbră, fostul șef de la Rapid ar fi tot cel care ar urma să facă strategia, mai ales că Gătăianțu nu are niciun fel de „know-how” pe partea sportivă.

Rămâne de văzut dacă mult așteptata numire a unui director sportiv se va mai înfăptui, în ultimele luni Dinamo dorind un om de fotbal în conducere, lucru care nu s-a întâmplat în ciuda nenumăratelor discuții cu foști jucători de-ai „câinilor” cum ar fi: Vlad Munteanu, Jean Vlădoiu, Marius Niculae sau Gabi Tamaș.

În același timp, din ce în ce mai multe voci spun că între Andrei Nicolescu și Eugen Voicu, cei doi acționari care au fondat Red&White, relațiile s-au răcit considerabil, iar președintele Consiliului de Administrație „RWM” și-ar mai fi pierdut din încrederea nemărginită etalată față de colegul său.

Andrei Nicolescu, declarații înaintea etapei care o poate readuce pe Dinamo în liga secundă. „După finalul sezonului vom face o analiză”

Aflat în „silenzio stampa” în ultimele săptămâni, Andrei Nicolescu a rupt, cum spune clișeul, tăcerea. Într-o intervenție pentru ProTV și Sport.ro, administratorul special a vorbit despre ce ar putea urma la Dinamo în viitorul apropiat, imediat după zilele cruciale care vor urma.

Evident că după finalul sezonului care va fi peste două săptămâni se va face o analiză și voi putea să răspund tuturor întrebărilor, la orice lucru referitor la parcursul actualei stagiuni. Ce trebuie să știe toți fanii dinamoviști e că proiectul la care ne-am angajat anul trecut e unul de durată. E unul care nu se oprește în funcție de niște rezultate sportive. La momentul ăsta, toți acționarii sunt asumați pentru continuarea proiectului orice s-ar întâmpla. Ăsta este mesajul pe care-l putem transmite acum”.

Publicat: 09 05. 2024, 10:59