Inaugurarea „Ion Oblemenco”, episodul 4! Oltenii vor să joace meciul cu Afumați pe noul stadion
Președintele formației CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, a anunțat, joi, că dorește ca meciul cu divizionara secundă CS Afumați, din optimile de finală ale Cupei României, să se dispute pe noul stadion „Ion Oblemenco”, în nocturnă.
„Sunt sigur că cei de la CS Afumați vor accepta propunerea noastră, meciul fiind programat în nocturnă, să vină să joace la Craiova. Universitatea Craiova are în acest moment prima șansă. O primă șansă cu un procent foarte mare, iar primăvara în Cupa României cu siguranță că ne va aduce un adversar mai important iar obiectivul Cupa României rămâne realizabil”, a spus Marcel Popescu, conform site-ului csuc.ro.
Meciurile din optimile de finală se dispută, într-o singură manșă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.
Dacă partidele din Cupa României urmează să fie televizate în direct și sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu are stadion dotat cu instalație de iluminat – cum este cazul formației CS Afumați – meciul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplinește condițiile regulamentare necesare disputării jocului și televizării.
Partidele din optimile Cupei României vor avea loc în perioada 28-30 noiembrie, de la 13:30, cu exceptia jocurilor televizate. Programul va fi comunicat ulterior pe site-ul FRF.