Dani Iglesias (27 de ani), fotbalist iberic sosit la Dinamo liber de contract, rămâne în „Groapă”. Unul dintre cei mai buni marcatori ai echipei și titular de drept la mijlocul terenului, jucător crescut la Deportivo la Coruna a făcut marele anunț, în exclusivitate pentru ProSport, la capătul partidei retur de la Mioveni.
Dani Iglesias a venit la Dinamo în această vară, liber de contract, după ce ultima oară fusese legitimat la Sered, în a treia ligă din Slovacia.
Imediat după fluierul final de la Mioveni, ibericul a oferit un scurt interviu pentru ProSport.
Nu mai e nimic de zis, a fost un sezon foarte greu, dar am realizat imposibilul, am promovat. Știam că va fi greu, ei erau o echipă de primă ligă. Au marcat foarte rapid și în prima repriză, și în a doua, dar am marcat și noi și, la final, am reușit să promovăm. Mister Burcă ne-a spus că va fi greu, că vor face pressing. Am făcut niște schimbări, dar am primit goluri, din păcate. Am ținut, însă, de rezultat, au primit și ei cartonaș roșu și a fost mai ușor pentru noi.”
Dani Iglesias a fost titular și integralist în ambele manșe ale barajului de promovare/retrogradare. Mai mult, spaniolul a și marcat în turul de pe Arena Națională, în minutul 56.
Ibericul este al treilea cel mai bun marcator al celor de la Dinamo, cu 6 reușite, la egalitate cu Iulian Roșu și Alexandru Pop. Au punctat de mai multe ori Ahmed Bani (7) și Lamine Ghezali (11).
Este, de asemenea, al șaselea cel mai utilizat fotbalist al lui Ovidiu Burcă, cu 2356 de minute pe gazon.
După manșa tur, ProSport a scris, în exclusivitate, că o parte din străini vor avea contractele prelungite automat, în cazul unei promovări.
La Mioveni, după meci, în dialogul cu reporterul ProSport, Dani Iglesias a confirmat acest lucru și îi liniștește pe suporterii alb-roșii.
„Da, rămân, contractul meu este prelungit”, a declarat fotbalistul din Galicia.
Este, de altfel, al doilea fotbalist, după Neluț Roșu, care a confirmat că rămâne în „Groapă”.
Mai mult, duminică, la festivitatea organizată cu ocazia promovării, de pe stadionul „Dinamo”, mijlocașul, asaltat de fani pentru poze și fotografii, a mărturisit că este primul club la care simte atât de apropiat de suporteri.
Nicăieri n-am simțit asta, n-am văzut asta, unde am jucat. E prima oară.”, a zis acesta, cu zâmbetul pe buze, între pozele cu suporterii dinamoviști.
Deportivo la Coruna, Alaves B, Guadalajara, Istra 1961, Rijeka, Spartak Trnava și Sered sunt cluburile la care a evoluat, anterior, fotbalistul.
În plus, are selecții și la naționalele de juniori ale Furiei Roja, Spania U16 și Spania U17, între 2011 și 2012.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER