Marian Iancu a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare în dosarul RAFO-Carom, decizia nefiind încă definitivă.
Aflat deja în închisoare, unde a fost condamnat la 12 ani de închisoare în dosarul RAFO, fostul patron al lui FC Timișoara a mai primit o lovitură. În dosarul „RAFO-Carom”, Iancu a mai primit încă o sentință dură, într-un alt dosar. E vorba despre o condamnare de 13 ani și 8 luni în dosarul „RAFO-Carom”, în care un alt om de afaceri, Ovidiu Tender a fost condamnat la 11 ani și patru luni de închisoare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la recurs.
Potrivit Mediafax, în acest dosar, Ovidiu Tender și Marian Iancu au fost trimiși în judecată în 2006, rechizitoriul fiind întocmit de fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, trimisă în judecată, în stare de arest, în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.
Tender și Iancu sunt acuzați că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Onești și au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003. Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Onești.
Cei doi oameni de afaceri sunt acuzați că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER