Încă o lovitură pentru Poli Iași! Horia Sabo a câștigat procesul și poate reveni în conducerea clubului: „Acolo e vorba despre incompetență!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Horia Sabo, fostul director general al clubului Poli Iași, a vorbit în exclusivitate la ProSport Live, despre decizia favorabilă dată de către Judecătoria Iași.

Fostul conducător din Copou și-a recâștigat în instanță poziția în comitetul director al clubului Poli Iași, după ce Horia Sabo a fost dat afară în luna decembrie a anului 2018. Totuși, acesta așteaptă ca decizia să fie una executorie. Până atunci, Horia Sabo speră ca echipa să se salveze de la retrogradare.

Horia Sabo poate reveni în conducerea lui Poli Iași

„Judecătoria Iași mi-a dat dreptate. Am apucat să vorbesc cu avocații și știu că aceasta va fi consecința (n.r. să revină în conducerea clubului Poli Iași). În momentul în care va fi executorie, sper să nu găsească echipa în Liga 2.

De mai bine de jumătate de an, nu m-am preocupat deloc de situația de acolo. Evident, am privit cu tristețe ce se întâmplă și atât. Când am plecat de acolo eram pe locul 6 sau 7 în decembrie 2018. Potențialul exista”, a spus Horia Sabo, la ProSport Live.

Horia Sabo deplânge situația de la Iași

„Mircea Rednic e un antrenor mare, fără dar și poate. Ceva nu merge. Nu știu dacă antrenorul e de vină sau jucătorii sau managementul. Sentința asta a instanței arată un grad de incompetență. Maniera în care au procedat nu doar cu mine și cu ceilalți care au fost cooptați în club. E un cumul de factori acolo, nu știu dacă primarul. Cert e că vorbim despre incompetență, echipa e la retrogradare. Întotdeauna contează stabilitatea, eu asta am încercat să fac acolo. Uitați-vă la echipele din play-off, ăsta e criteriul principal.

Nu mi se pare normal ca Mircea Rednic să împrumute clubul Poli Iași cu bani. E un gest frumos, dar nu mi se pare normal din partea clubului să accepta așa ceva. Înainte nu exista nicio datorie către nimeni, toți jucătorii erau plătiți la zi, existau sponsori, și nu pentru că e meritul meu”, a mai spus Horia Sabo.

Întrebat ce ar însemna o posibilă retrogradare a lui Poli Iași în Liga 2, Horia Sabo s-a arătat dezamăgit de situația sportului din oraș.

„Ar însemna să își piardă și ultima redută sportivă, pentru că Iașiul nu mai are sport, s-au stins pe rând. S-au distrus celelalte sporturi, s-au desființat, au retrogradat. Liga 2 pentru Iași înseamnă să își piardă și ultimul sport profesionist”, a spus Horia Sabo.

Nu mai are chef de fotbal

Totuși, fostul oficial din Copou recunoaște că ar putea refuza revenirea lui în fotbalul românesc.

„De ieri mă gândesc doar la asta. E și da și nu. Nu știu, în principiu, nu mai am chef de fotbal. Sunt dezamăgit de maniera de lucru în fotbal, în general. Cu siguranță, lucrurile nu vor rămâne așa. Pentru mine a fost un episod trist, fiind implicat cu tot ce am putut acolo. Echipa mergea bine sportiv și financiar”, a spus Horia Sabo, la ProSport Live.

Publicat: 01 07. 2020, 10:29
Actualizat: 01 07. 2020, 11:36