ULTIMA ORĂ | Încă o lovitură pentru Rapid! Despărțire șoc în Giulești: Ovidiu Burcă a demisionat. „Povestea trebuie să continue!”. Cum argumentează fostul oficial
Rapid a rămas fără un conducător important după ce n-a reușit să ajungă în Liga 1! Ovidiu Burcă a surprins pe toată lumea și a anunțat pe Facebook că se desparte de gruparea din Giulești.
Invitat vineri la ProSport Live, fostul fundaș părea sigur de faptul că va continua la Rapid în funcția de manager general și chiar urma să stabilească împreună cu finanțatorul Victor Angelescu cine va fi noul antrenor din Giulești.
Ovidiu Burcă a plecat de la Rapid: „Povestea trebuie să continue!”
„Povestea trebuie să continue!
Simt că e momentul să fac un pas în spate. Au fost 3 ani dificili în care m-am dedicat total acestui proiect. Nu a existat zi în tot acest timp fără să-mi dedic toate cunoștiințele și toată pasiunea mea pentru fotbal renașterii Rapidului.
Din păcate, ratarea promovării a produs multă dezamăgire în rândul suflării rapidiste, dar mai presus de toți mie. Nu am entuziasmul și energia pe care să le transmit într-un timp atât de scurt echipei. E timpul să vină alți oameni care să creadă în acest proiect și să încerce să readucă echipa în prima liga.
Vreau să mulțumesc oamenilor care au susținut acest proiect, lui Andrei, Victor și Dan. Sunt obligați să meargă mai departe oricât de dificil li s-ar părea.
Rapidul înseamnă suferință. Știu că nu le este ușor, însă au capacitatea să o ia de la capăt, au forța materială, spirituală și viziunea să meargă înainte. Suporterii trebuie să fie convinși de asta și să le asigure sprijinul lor necondiționat. Împreună vor reuși. Doar împreună.
Pentru mine a fost o onoare și o mândrie să fac parte din familia Rapid! Am conștiința împăcată că am dat absolut totul pentru această cauză. Sunt liniștit și împăcat. Voi rămâne dedicat principiilor și valorilor mele de viață indiferent cat îmi va fi de greu. E momentul unor schimbări și unor noi provocări în viață mea.
Le mulțumesc tuturor celor care mi au fost alături în acest capitol al vieții mele dar și celor care m-au criticat. Și unii și alții mi au dat forță și m-au inspirat.
Mulțumesc Rapidului pentru oportunitatea imensă de face parte din istoria sa”, a fost mesajul lui Ovidiu Burcă, pe Facebook.